Taximetriștii, care au salarii lunare de până la 10 mii de lei, vor achita un impozit de 500 de lei

taxi11

Angajații din sfera serviciilor de taxi, care au salarii de până la 10 mii de lei pe lună, vor achita un impozit fix de 500 de lei lunar. Anunţul a fost făcut astăzi de către prim-ministrul Pavel Filip, după ședința săptămânală a Partidului Democrat din Moldova

În cadrul unei conferințe de presă, șeful Cabinetului de miniștri a specificat că, pentru taximetriști, asigurarea medicală şi cea socială vor constitui a 12-a parte din rata anuală, informează moldpres.md

„Totodată, s-a decis majorarea amenzilor în acest sector. Astfel, dacă taximetristul nu-i oferă călătorului bonul de plată, atunci pasagerul va avea dreptul să nu plătească această călătorie. De asemenea, cheltuielile pentru reparaţia maşinilor vor deveni deductibile. Drept efecte vom avea mai mulţi bani în buget, ceea ce înseamnă că vor exista resurse financiare pentru pensii şi salarii. Ne dorim ca în acest domeniu să se activeze doar legal şi profesionist. Vrem să reducem economia tenebră şi ca banii să vină legal la buget, iar calitatea acestor servicii să crească”, a spus Pavel Filip.

De asemenea, prim-ministrul a anunțat că în industria HORECA (restaurantele, hotelurile și cafenelele) vor exista noi metode de impozitare.

„Cota TVA va fi redusă de la 20% la 10%. Pentru cei cu venituri de sub 1,2 milioane de lei va fi un impozit operaţional de 4%, iar ceilalţi care au activităţi mai mari de 1,2 milioane vor avea de ales: să lucreze în regim general sau în regim special. Regimul special înseamnă impozitul pe venit – 12%, înregistrare obligatorie ca plătitor de TVA şi, foarte important, cotă redusă de TVA la nivelul de 10%”, a afirmat Filip.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente