Premierul Pavel Filip anunță reforme fiscale importante

Premierul Pavel Filip a anunțat astăzi că guvernarea dă startul unor reforme fiscale importante, „pentru a pune temelia unui sistem mai echitabil de plată a salariilor, de creștere a veniturilor cetățenilor și de facilitare a activității economice”.

„Am identificat soluția pentru două chestiuni care ne preocupă foarte mult – diminuarea economiei tenebre și stimularea mediului de afaceri. Oamenii cer mereu locuri de muncă, dar nu suntem noi acei care le creează. Noi creăm politici, iar dacă sunt bune vin investitorii care oferă locuri de muncă”, a spus Pavel Filip.

Astfel, reforma fiscală conține modificări importante în ceea ce privește impozitarea salarizării. Pentru a obține acest lucru, se va introduce cota unică de 12% pentru impozitul pe venit al persoanelor fizice, iar ca rezultat se va renunța cota mai mare de 18%.

Concomitent, se va majora mai mult de două ori scutirea personală anuală – de la 11.280 de lei, cât este în prezent, până la 24.000 de lei. Drept urmare, minimul de existență nu va fi impozitat, ceea ce este o premieră pentru țara noastră. Prin urmare, cetățenii care primesc un salariu minim nu vor mai plăti impozit.

A fost luată, de asemenea, decizia de reducere cu 5 puncte procentuale a cotei contribuției angajatorului din sectorul privat la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat – de la 23% la 18%.

Prin aceste modificări va rezulta automat o majorare a veniturilor cetățenilor, dar, în același timp, scopul nostru este să diminuăm treptat povara fiscală pe plățile salariale, unul dintre factorii care stimulează economia tenebră”, a explicat premierul.

 Tot în cadrul reformei fiscale, guvernarea va veni cu reducerea cotei TVA de la 20 % la 10% pentru serviciile din industria HORECA, unde intră restaurantele, hotelurile și cafenelele. Este o metodă de a stimula activitatea, dar în același timp sperăm să se reducă și economia tenebră din această industrie”, a argumentat inițiativa Pavel Filip.

La fel, se propune un nou sistem de impozitare pentru cei care prestează activitatea de taximetrie.

Astfel, angajații care primesc un salariu lunar de până la 10 mii de lei vor plăti un impozit lunar fix de doar 500 de lei, iar plățile lunare pentru prima de asigurare medicală și contribuția socială vor constitui a 12-a parte din mărimea fixă a acestora, stabilită de Guvern pentru anul respectiv. Cheltuielile pentru reparația automobilelor care funcționează ca taxiuri vor fi deductibile 100%.

Pavel Filip a mai atenționat că taximetriștii vor fi obligați să emită bonul de casă, iar dacă acesta nu este emis și înmânat, călătorul are tot dreptul să nu achite călătoria. Totodată, se măresc amenzile pentru practicarea ilicită a acestei activități, adică fără licență. 

Un alt punct al reformei fiscale este cel legat de repatrierea valutei, prin care se va micșora presiunea asupra agenților economici rezidenți ai Republicii Moldova, care efectuează tranzacții economice externe.

Astfel, se propune majorarea termenului de repatriere de la 2 la 3 ani pentru rezultatele tuturor tipurilor contractelor externe (bani, mărfuri, servicii). Un alt obiectiv urmărit de proiectul de lege este propunerea de micșorare a penalizărilor de întârziere – de la 0,1 procente la 0,05 la sută din suma mijloacelor nerepatriate aplicată pentru fiecare zi calendaristică de întârziere.

În cadrul pachetului privind stimularea fiscală, a fost lansată și inițiativa privind declararea voluntară de către cetățeni a imobilelor, mașinilor și altor bunuri, precum și a sumelor de bani.  

Este vorba despre valori care până acum nu au fost declarate sau au fost puse pe numele unor persoane intermediare.

Prin acest proiect, vom da posibilitatea oamenilor să intre în legalitate, să-și declare bunurile corect și să plătească pentru ele un impozit de 3%. Însă de această declarare voluntară nu vor putea beneficia cei care ocupă sau au ocupat următoarele funcții din 2009 până în prezent: președinți, deputați, prim-miniștri, miniștri, judecători, procurori,  directori și adjuncții ai Agențiilor și Serviciilor de stat, inclusiv toți conducătorii băncilor private, care au fost lichidate și chiar persoanele care au beneficiat de credite frauduloase din aceste bănci. În inițiativa legislativă vor fi prevederi foarte clare în acest sens, astfel încât să nu avem riscuri ca valori provenite din infracțiuni să fie legalizate. Instituțiile statului vor acorda o atenție sporită în această privință”, a dat asigurări premierul Filip.

Pachetul de inițiative conține și măsuri de stimulare fiscală, care prevăd iertarea de la plata penalităților a celor care au datorii mai vechi la stat și care le vor plăti în termenul stabilit.

Coaliția de guvernare a convenit și asupra modificărilor legislative care să reducă presiunea instituțiilor statului asupra mediului de afaceri. Printre măsurile propuse se numără reglementarea mai strictă a controlului și perchezițiilor, mărirea pragului pentru evaziunea fiscală ca infracțiune de la 75.000 la 300.000 lei, restrângerea utilizării arestului preventiv la cazurile mai grave sau instituirea răspunderii legale pentru funcționarii de stat ce refuză neîntemeiat sau întârzie eliberarea actelor permisive.

Pavel Filip a vorbit și despre proiectul de lege privind medicina primară. 

Conform acestui proiect de lege, medicii de familie vor putea trece, în premieră, la libera practică. Finanțările vor fi oferite în funcție de numărul de pacienți, dar și de serviciile prestate suplimentar.

Cunoaștem problema lipsei medicilor la sate, iar acest proiect vine să ofere soluția. Este o alternativă actualului sistem medical, care va oferi o concurență sănătoasă în domeniu. Cel care va fi bun va avea mai mulți pacienți. Implementarea va porni de la centrele raionale. Scopul este de a asigura în fiecare sat din Republica Moldova servicii medicale calitative”, a adăugat Pavel Filip.

Deputatul neafiliat Ștefan Creangă, membru al consiliului coaliției de guvernare, a adăugat, în cadrul briefingului de presă, că s-a ajuns la consensul necesar pentru ca această reformă să fie discutată în cadrul Parlamentului.

Totodată, el a subliniat că măsurile propuse au fost coordonate cu partenerii de dezvoltare. Suntem în ultimele discuții cu Fondul Monetar Internațional, ca să avem o susținere totală a reformei propuse. Preconizăm ca aceste măsuri să fie aplicate din octombrie 2018, iar impactul va fi simțit de către cetățeni în 4-5 luni”, a spus Ștefan Creangă.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.