Putin oferă asigurări Israelului că Iranul nu va putea fabrica arme nucleare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a oferit asigurări Israelului că Iranul nu va reuşi să se doteze cu armament nuclear, apreciind că acordul cu marile puteri va consolida securitatea în Orientul Mijlociu.

„Acordul nuclear cu Iranul va îmbunătăţi securitatea în Orientul Mijlociu”, i-a transmis Vladimir Putin premierului israelian, Benjamin Netanyahu, potrivit unui comunicat al Kremlinului.

„Există garanţii solide că programul nuclear iranian va avea un caracter exclusiv civil”, a dat asigurări preşedintele Rusiei, conform site-ul Ynetnews.

Iranul şi marile puteri din grupul P5+1 (SUA, M.Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) au ajuns, pe 14 iulie, la un acord privind programul nuclear iranian. Acordul include un compromis între Washington şi Teheran care va permite inspectorilor ONU să solicite vizite la obiective militare iraniene, în cadrul efortului de monitorizare, dar nu vor avea dreptul automat de a efectua inspecţii inopinate. În cazul în care Iranul respinge o cerere de inspecţie, o comisie de arbitraj formată din reprezentanţi iranieni şi ai marilor puteri va decide dacă vizita trebuie permisă sau nu. Lipsa dreptului automat de a efectua inspecţii ar putea oferi Teheranului timp să muşamalizeze eventualele nereguli până la efectuarea vizitei. O concesie făcută de Iran este menţinerea sancţiunilor privind rachetele pentru încă opt ani şi a embargoului privind armele pentru cinci ani. În cazul în care Iranul încalcă acordul, este prevăzută o clauză care permite restabilirea sancţiunilor în termen de 65 de zile. Potrivit unor surse, Iranul nu va avea dreptul de a utiliza materiale nucleare militare timp de zece ani.

Israelul, un aliat strategic al Statelor Unite, a condamnat vehement acordul cu Iranul, avertizând că este periclitată pacea globală şi semnalând că va face toate eforturile diplomatice pentru a bloca aplicarea documentului. Arabia Saudită a exprimat preocupare privind programul nuclear iranian.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...