Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Mişcări suspecte şi acuzaţii de…

Mişcări suspecte şi acuzaţii de mită în jurul sanatoriilor din Ucraina ale Sindicatelor

Sanatoriul „Orizont” a fost dat în exploatare în 1991, fiind programat să găzduiască 500 de persoane. Acesta este funcțional pe tot parcursul anului

O scrisoare semnată de directorii a patru companii din Ucraina, care gestionează mai multe sanatorii ale Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova de la Sergheevca, în care e denunţat faptul că, în ultimii 10 ani, şefii Confederaţiei ar fi primit, cash, sume cuprinse între 20 şi 30 de mii de USD, demască un adevărat război între cele două tabere, chiar dacă, ulterior, ucrainenii au încercat să-şi renege declaraţiile. Şefii Confederaţiei susţin că scrisoarea ucrainenilor nu reprezintă altceva decât „aberaţii şi prostii”, enunţate în urma faptului că Sindicatele au demarat, prin intermediul instanţelor de judecată, procesul de recuperare în proporţie de 100% a sanatoriilor de la Sergheevca. „Când îi pui la punct şi încerci să restitui ceea ce au vrut să fure, nu le convine şi e clar că vor scrie. Când am depistat că totul se duce pe apa sâmbetei şi ne fură din toate părţile, ei au început a scrie ca să frâneze procesul, să nu mergem mai departe”, zice Mihail Hâncu, vicepreşedintele Confederaţiei.

Sanatoriul „Orizont” a fost dat în exploatare în 1991 și putea găzdui până la 500 de persoane

La început de iulie 2018, o scrisoare trimisă în adresa organelor de drept din R. Moldova de către reprezentanţii a patru companii private din Ucraina, care deţin şi gestionează împreună cu holdingul „Moldsindbalneotur” din cadrul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) mai multe sanatorii în Sergheevca, Ucraina, pe malul Mării Negre, a ajuns şi la ZdG. Scrisoarea e semnată de Dmitri Iurescul, directorul companiei „Pivdeni-Kurort Service”, care gestionează sanatoriile Orizont şi Patria, Serghei Movilă, administratrul firmei „Primorie”, care gestionează sanatoriul Serghei Lazo, Mihail Arhipenco, directorul companiei „Zolotaya Niva”, care gestionează sanatoriul cu acelaşi nume şi Vladimir Noviţchi, administratorul companiei „Ciornomoria”, firmă care gestionează sanatoriile „Plai” şi „Soneacinîi Bereg”. Toate aceste sanatorii au aparţinut anterior CNSM. În 2008, după mai multe procese de judecată, s-a ajuns la un compromis, fiind create structuri mixte, moldo-ucrainene, în care câteva companii din Ucraina deţin 50%, iar holdingul „Moldsindbalneotur” din cadrul CNSM alte 50%.

„Faptele ce demonstrează transmiterea banilor se confirmă prin documente”

Documentul este adresat Serviciului de Informaţii şi Securitate al R. Moldova, Procuraturii Generale, Preşedinţiei R. Moldova şi CNSM, fiind aduse acuzaţii grave în adresa şefilor CNSM şi directorului „Moldsindbalneotur”. „Pe parcursul a 10 ani, din 2008 până în 2017, aceste persoane (Oleg Budza, preşedintele CNSM, Mihail Hâncu, vicepreşedintele CNSM, Ion Pârgaru, directorul Moldsindbalneotur) au estorcat în interese personale egoiste şi au primit de la conducătorii întreprinderilor menţionate bani în proporţii deosebit de mari, de la 20 până la 30 de mii USD pe an de la fiecare întreprindere, cash, ca şi plată pentru folosirea proprietăţilor „Moldsindbalneotur”. Gruparea a estorcat sursele financiare sub ameninţarea de a paraliza activitatea întreprinderilor şi retragerea proprietăţii”, se spune în document. Autorii susţin că, pentru fiecare întreprindere care gestiona sanatoriile, a fost fixată o anumită taxă, de la 20 la 30 de mii USD pe an. „În total, timp de 10 ani, gruparea a primit în interese personale aproximativ 1 milion USD”, se menţionează în document.

Oleg Budza, președintele CNSM, și Ion Pârgaru, președintele holdingului „Moldsindbalneotur”, al Sindicatelor

„Faptele care demonstrează transmiterea banilor se confirmă prin documente, depoziţiile martorilor, care vor fi prezentate organelor competente din R. Moldova şi anume: convorbiri telefonice, sms-uri, imagini video cu predarea banilor, înregistrări audio ale discuţiilor cu Oleg Budza, Mihail Hâncu şi Ion Pârgaru din interiorul sanatoriilor”, susţineau semnatarii scrisorilor. În document se mai precizează că, în toamna anului 2017, Oleg Budza, Mihai Hâncu şi Ion Pârgaru ar fi cerut dublarea taxei anuale. „Fiind refuzaţi, aceştia au pus la cale un plan pentru preluarea drepturilor corporative care aparţineau companiilor „Pivdeni-Kurort-Servis”, „Primoria”, Zolotaya Niva” şi „Ciornomoria”. Astfel, în decembrie 2017, gruparea, cu implicarea lui Evghenii Buzgan, a iniţiat din numele „Moldsindbalneotur” un şir de procese de judecată la Judecătoria Odesa pentru excluderea companiilor ucrainene din lista fondatorilor sanatoriilor, concomitent, estorcând sume mari de bani cash pentru a înceta acele procese şi pentru dreptul de a rămâne co-fondatori ai sanatoriilor. În afară de asta, la 8 iunie 2018, aceste persoane, în baza unor documente falsificate, au introdus schimbări în registrul persoanelor juridice din Ucraina. În consecinţă, companiile ucrainene au fost scoase din lista fondatorilor companiilor care deţin sanatoriile, fiind schimbaţi şi directorii”, se mai spune în scrisoare.

„Rugăm să consideraţi prin această cerere denunţarea unor ilegalităţi şi să întreprindeţi acţiunile necesare pentru verificarea faptelor descrise, să investigaţi ilegalităţile şi să trageţi la răspundere persoanele vinovate. Cereri similare au fost depuse şi în adresa organelor de drept din Ucraina. Suntem gata să ne implicăm în investigarea faptelor ilegale şi să vă prezentăm probele pe care le deţinem”, concluzionau cei patru semnatari.

„Lasă-i să arate dacă au dovezi”. O altă scrisoare semnată din Ucraina, cu scuze

Sanatoriul „Serghei Lazo” de la Sergheevca

Şefii CNSM şi „Moldsindbalneotur” resping acuzaţiile venite din Ucraina, potrivit cărora ar fi primit sute de mii de dolari pe parcursul ultimilor 10 ani. „Lasă-i să arate dacă au dovezi. De ce au scris la procuratură că au, dar nu au dat nimic? Dacă era aşa, atunci noi nu ne luptam cu ei numai prin judecăţi până acum. Ei ce au făcut? Au trecut după ei bunurile materiale. Noi când am văzut chestia asta, i-am dat în judecată ca să întoarcem după noi patrimoniul şi evident că lor nu le convine. În documentele pe care le avem noi de la notar e 50% la 50%, dar este o metodă prin care ei pun în gaj patrimoniul pe care ei nu au avut dreptul să-l pună în gaj. Noi i-am atacat în judecată. Evident, ei au probleme”, susţine Ion Pârgaru, directorul „Moldsindbalneotur”. Acesta ne-a prezentat o altă scrisoare, fără dată, dar care este semnată de Dmitri Iurescul, directorul „Pivdeni Kurort Service”. Pârgaru susţine că această scrisoare a fost remisă recent în adresa Sindicatelor, ulterior adresării către organele de drept> „Le-am spus, băieţi, fiţi atenţi că acestea sunt acuzaţii foarte serioase şi noi vom ataca în judecată”.

În document, Iurescul menţionează că, anterior, „a fost prezentată o informaţie neveridică privind implicarea conducerii CNSM şi a „Moldsindbalneotur” în pregătirea unui atar raider de preluare a sanatoriilor din Sergheevca. Informaţia nu s-a adeverit. Mai mult decât atât, nouă ni s-a spus că există materiale privind folosirea abuzivă a poziţiilor de serviciu din partea acestor persoane care pot fi prezentate organelor de drept. Deoarece CNSM a decis, la şedinţa din 24 mai 2018, ca drepturile de proprietate ale holdingului să fie reprezentate de Evghenii Buzgan, în bază de procură, noi am dori să atragem atenţia sindicatelor asupra lucrurilor care se întâmplă, ca să se verifice în detaliu aceste chestiuni. Dar, la momentul adresării noastre către dvs, ne-am condus de o informaţie neverificată care s-a dovedit a fi falsă. Ne pare foarte rău şi ne cerem scuze. Sperăm că toate posibilele întrebări pot fi soluţionate prin dialog”, se precizează în document.

Am discutat cu Dmitri Iurescul marţi, 17 iulie. Acesta ne-a cerut să revenit a doua zi, pentru a ne „oferi un răspuns exact”. A doua zi, nu a mai răspuns la telefon.

Hâncu: Când îi pui la punct şi încerci să întorci ceea ce au vrut să fure, lor nu le convine

Sanatoriul „Zolotaya Niva”

Mihail Hâncu, vicepreşedinte CNSM, califică acuzaţiile directorilor sanatoriilor de la Sergheevca drept „aberaţii şi prostii” venite ca urmare a faptului că CNSM a demarat, prin intermediul instanţelor de judecată, procesul de recuperare în proporţie de 100% a sanatoriilor de la Sergheevca. „Nu există aşa ceva. Dacă au dovezi, să le prezinte. Când îi pui la punct şi încerci să restitui ceea ce au vrut să fure, nu le convine şi e clar că vor scrie. Când am depistat că totul se duce pe apa sâmbetei şi ne fură din toate părţile, ei au început a scrie ca să frâneze procesul, să nu mergem mai departe”, zice Hâncu.

„Am luat hotărârea de a da partea noastră de 50% în gestiune unei organizaţii de acolo, ca să facă ordine. Noi, de aici, din Moldova, nu putem ajunge până la capăt, acolo-s judecăţi peste judecăţi şi nu mai dai de capăt, numai bani cheltuiţi. Aşa că am transmis partea noastră în gestiune unei organizaţii de acolo. Când au pornit ei reorganizarea asta şi au încercat să ia în gestiune partea noastră, nu mai aveai ce lua. Care era pus în gaj, care… Acum urmează să restabilim totul în proprietatea Confederaţiei, după care vom vedea ce vom face cu aceste sanatorii pentru că noi de acolo, în afară de bătaie de cap, nu avem nimic. Le restabilim şi pe urmă vom vedea, ori le dăm în gestiune unei firme care să le poată administor, ori vom căuta posibilitatea de a le arenda sau înstrăina”, explică Hâncu.

Întâmplător sau nu, neînţelegerile dintre cele două tabere au început toamna trecută, după ce ZdG publica articolul „Sanatoriile „fantomă” ale Sindicatelor”. Oficial, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din R. Moldova deţine 50% din şase sanatorii şi tabere pentru copii care funcţionează pe malul Mării Negre, la Sergheevca, Ucraina. În realitate, Sindicatele nu se implică în gestionarea acestor proprietăţi şi nu raportează vreun venit oficial de pe urma activităţii lor, deşi firmele ucrainene cu care sindicatele au parteneriate participă la licitaţii şi obţin contracte de sute de milioane de hrivne ucrainene. Ancheta a mai arătat că, în cazul a două sanatorii, firmele ucrainene şi-au majorat capitalul social, iar ulterior, Sindicatele din Moldova au fost scoase din lista proprietarilor.