Totuşi, Luna apare uneori învăluită într-un halou albastru, însă acest fenomen se produce doar atunci când în atmosfera terestră există cantităţi mari de fum şi de particule, precum cele care provin din erupţii vulcanice uriaşe.
Aşa s-a întâmplat în 1883, când vulcanul Krakatoa a erupt, ejectând în atmosferă atât de multă cenuşă, încât Luna a avut o tentă azurie timp de mai mulţi ani, noapte după noapte.

Cel mai recent, satelitul natural al Terrei a părut învăluit într-o nuanţă albastră pe cerul din Edinburgh, Scoţia, în septembrie 1950. Potrivit astronomului Robert Wilson de la Observatorul Regal din Marea Britanie, fenomenul a fost produs de faptul că Luna era umbrită de un număr mare de nori denşi care conţineau cantităţi mari de fum şi microparticule, ce proveneau de la incendii de pădure din provincia Alberta din Canada. Acele particule au traversat Oceanul Atlantic şi au staţionat o vreme deasupra Scoţiei, generând astfel un spectacol astronomic.

Expresia „Lună albastră” poate fi atribuită unui astronom de la revista Sky and Telescope care a comis o eroare în anii 1940, în momentul în care încerca să clarifice o definiţie derutantă publicată în Maine Farmers’ Almanac. De asemenea, potrivit Observatorului Naval din Washington, atunci când un anotimp are patru Luni pline, cea de-a treia este denumită „Lună albastră”.

Acest fenomen astronomic se va produce din nou în ianuarie 2018.