„Ţările candidate Muntenegru şi Albania, precum şi membrii Asociaţiei Europene a Liberului Schimb  – Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, precum şi Ucraina se alătură acestei declaraţii. Ele se vor asigura că politicile lor naţionale corespund deciziei Consiliului„- a adăugat Mogherini într-un comunicat de presă, în numele Uniunii Europene, relatează kp.ru.

Mai târziu, agenţiile de presa au anunţat că grupul de ţări care s-au alăturat sancţiunilor UE împotriva Rusiei a fost completat şi de Georgia.

Toate cele şapte ţări s-au alăturat sancţiunilor economice ale UE împotriva Crimeii şi Sevastopolului. Sancţiunile includ o interdicţie asupra importurilor în Uniunea Europeană de produse originare din Crimeea şi Sevastopol, investiţii în Crimeea şi Sevastopol, ceea ce înseamnă că firmele europene sau cu sediul în UE nu pot cumpăra proprietăţi sau companii în Crimeea, sa finanţeze companii din Crimeea sau să presteze servicii conexe.

Amintim că sancţiunile economice aplicate de Uniunea Europeană împotriva Rusiei au fost prelungite până pe 31 ianuarie 2016. Decizia a fost luată astăzi în cadrul reuniunii Consiliului European. Sancţiunile lovesc sectoarele economiei ruseşti, printre care cel bancar, al apărării sau al petrolului. De asemenea, măsurile prevăd interdicţii de viză şi îngheţarea conturilor unor responsabili ruşi.

Decizia privind sancţiunile adoptate împotriva Rusiei după anexarea Crimeii şi declanşarea conflictului armat din estul separatist al Ucrainei a fost luată în iunie 2014. Măsurile au fost înăsprite în septembrie 2014.