Linkuri accesibilitate

Câteva sute de primari și aproape 30 de președinți de raioane din R. Moldova deplâng blocarea asistenței macrofinanciară din partea UE


Câteva sute de primari și aproape 30 de președinți de raioane din R. Moldova au deplâns blocarea asistenței macrofinanciară din partea UE și au condamnat forțele de opoziție de la Chișinău care ar fi inspirat decizia europeană. În scrisori trimise la instituțiile europene, peste 700 de primari și 27 de șefi de raioane spun că blocarea asistenței ca răspuns la invalidarea alegerilor locale din Chișinău va avea ca efect anularea unor proiecte, compromițând integrarea europeană în ochii cetățenilor. Vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari a spus miercuri că semnăturile ar fi fost adunate „prin șantaj”, iar mulți dintre semnatari se vor întoarce cu timpul împotriva regimului dominat de liderul PD Vlad Plahotniuc.

XS
SM
MD
LG