În locul Stadionului Republican va fi construită Ambasada SUA la Chişinău

Guvernul a aprobat astăzi proiectul privind transmiterea terenului pe care se află Stadionul Republican în proprietatea ambasadei Statelor Unite ale Americii în vederea edificării noului sediu al misiunii diplomatice.

Documentul prevede desființarea Stadionului Republican din municipiul Chişinău, proprietate publică a statului, cu suprafaţa de 5,1814 hectare pentru construcția sediului Ambasadei Statelor Unite ale Americii.

Guvernul, va asigura determinarea valorii bunului imobil, negocierea prețului și semnarea contractului de vânzare-cumpărare a bunului imobil, pentru a garanta transmiterea cu titlu oneros a acestei proprietăți Ambasadei.

Stadionul Republican a fost demolat în anul 2007, în timpul președinției lui Vladimir Voronin. Prim-ministrul de atunci Vasile Tarlev a urcat demonstrativ pe un tractor și a dărâmat construcțiile din acel loc.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.