‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 25 aprilie, 2024
12.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriFederația Rusă trebuie să plătească fermierilor din Dubăsari sute de mii de euro despăgubiri

Federația Rusă trebuie să plătească fermierilor din Dubăsari sute de mii de euro despăgubiri

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

La data de 17 iulie 2018, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza fermierilor din raionul Dubăsari, a căror terenuri au fost sechestrate de către administrația secesionistă de la Tiraspol, scrie promolex.md.

Cele 8 cereri, care cuprind plângerile a 1646 proprietari de terenuri agricole şi 3 societăți comerciale agricole, aflate în raionul Dubăsari, au fost depuse la Curtea Europeană de către avocații Asociației Promo-LEX în perioada anilor 2004 – 2006. Reclamanții sunt rezidenți şi locuitori ai localităților Doroțcaia, Pârâta, Molovata-Nouă, Pohrebea şi Cocieri, situate pe malul stâng al Nistrului şi dețin cote de teren în apropierea satelor lor.

Curtea a dispus încasarea prejudiciilor suportate de către reclamanți din contul Federației Ruse în cuantum total de 2 499 300 Euro. Astfel, fiecărui proprietar i-a fost dispusă încasarea sumei de 1 500 Euro, iar companiilor agricole câte 5 000 Euro.

„După 14 ani, Curtea Europeană confirmă încălcarea drepturilor la proprietate pentru miile de locuitori din zona de securitate. Totodată, trebuie de menționat faptul că problemele lor încă nu sunt rezolvate. Sperăm că odată cu pronunțarea acestei hotărâri, proprietarii de terenuri vor putea dispune de bunurile lor în mod absolut”, a declarat Ion Manole, Directorul Asociației Promo-LEX.

Problema terenurilor agricole aflate după traseul rutier Tiraspol-Dubăsari-Râbniţa a apărut în 1998, în mai multe localități din raionul Dubăsari, atunci când reprezentanții regimului separatist au instalat în mod ilegal posturi pe traseul Tiraspol-Râbnița. Câțiva ani mai târziu, la finele sezonului agricol din 2004, reclamanților li s-a interzis accesul spre proprietățile lor. La începutul anului agricol 2005, proprietarii terenurilor au fost opriți de a-și prelucra terenurile agricole, suportând din nou pierderi uriașe.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›