Integritatea în afaceri: cum să refuzi mita şi să înregistrezi cadourile

Interviu cu Natalia Oţel-Belan, Centrul Internaţional de Antreprenoriat Privat (CIPE)

— Cum a ajuns, de fapt, o moldoveancă să conducă un departament atât de mare într-o organizatie americană care lucrează în întreaga lume?

— Începutul a fost obişnuit. Acum 20 de ani, am absolvit facultatea de limbi moderne. Eram asistentă de program la Banca Mondială din Chişinău, dar foarte repede mi-am dat seama că pot face mult mai multe, că am entuziasm şi energie pentru mai multe. Aşa am căutat oportunităţi. Am decis să plec la studii în SUA, la o universitate din Washington DC. Nu aveam nici bursă. Atunci am luat un credit de la Guvernul American, un credit pentru studenţi străini, ca să îmi acopăr costurile pentru studii. Trebuia, totuşi, ca o familie americană să contrasemneze pentru acest credit, în calitate de garant, în cazul în care nu voi rambursa creditul. Am găsit o familie care a semnat pentru mine, după care am fost înscrisă la studii de master în relaţii internaţionale şi dezvoltarea întreprinderilor.

— A meritat acest risc financiar?

— Da, după asta am obţinut un stagiu la oficiul Băncii Mondiale din Washington, apoi am lucrat consultantă, timp de 5 ani, în sectorul de dezvoltare rurală şi sectorul agricol. Ulterior, am ajuns la CIPE. Am început de jos, fiind coordonatoare de program. Acum sunt directoare regională pentru Europa, Eurasia şi Asia de Sud. A meritat efortul.

— Deci, nu e important dacă vii din Moldova, sau din alt stat sărac, nu prea dezvoltat, important e să perseverezi?

— Da, dacă munceşti din greu, cu onestitate, efortul va fi apreciat neapărat.

— CIPE intenţionează să implementeze în Moldova politici de integritate în business. De ce credeţi că ar fi interesaţi oamenii de afaceri să se ocupe de integritate, într-un stat în care corupţia e destul de prezentă, iar mita, plăţile neformale, mai deschid uşi şi rezolvă probleme?

— Aş sublinia două momente care provoacă interes faţă de politicile de integritate: pe de o parte – motivarea, de cealaltă parte – frica. Motivarea ar veni din interesul oamenilor de afaceri care doresc să depăşească spaţiul restrâns al pieţei moldoveneşti şi să opereze pe pieţe externe. Păi iată, nu poţi să ajungi pe pieţele moderne cu marfa ta, fără să ai implementate standarde de integritate. Iar piaţa de afaceri din Moldova e foarte mică, dacă vrei să creşti, trebuie să te gândeşti la cooperări externe. Orice afacere, care vrea să treacă hotarele Moldovei, fie în est sau în vest, trebuie să devină competitivă, să intre în competiţie pentru contracte cu companii mari din străinătate.

— Şi cum poate cunoaşte partenerul extern detalii despre integritatea firmei din Moldova?

— De exemplu, dacă o companie care are livezi şi vinde mere vrea să exporte fructe în Europa, probabil va semna un contract cu o companie de distribuire a produselor alimentare în această regiune. La rândul ei, compania europeană care ar vrea să achiziţioneze mere de la compania din Moldova, vrea să se asigure că are un partener bun, care face afaceri transparente. Compania din Moldova va arăta codul său de etică, atunci când va semna contractual cu compania europeană.

— Ce impact ar putea avea asupra unei companii străine faptul că un partener din Moldova dă mită la vamă sau la fisc?

— Există legislaţia internaţională privind integritatea în afaceri. SUA, Marea Britanie, Europa, majoritatea statelor lumii au adoptat legi anti-corupţie care au acoperire extra-teritorială. În SUA, această lege se numeşte Foreign Corrupt Practices Act (Actul privind practicarea corupţiei în străinătate, n.r.). Initial, aceasta viza actele de corupţie comise de entităţi din SUA pe teritorii străine. În prezent, orice companie internaţională, care are sau nu origini americane, dar se foloseşte de sistemul bancar american, de sistemul visa sau master card, deci orice activitate care are tangenţă cu SUA, încape sub noţiunea de „economic footprint” (amprenta unei activităţi economice). Deci, în temeiul acestui principiu, companiile sunt responsabile de actele de corupţie în alte state, comise inclusiv de părţile terţe.

În acest caz, companiile multinaţionale cu afaceri în R. Moldova sau cu parteneri din acest stat au responsabilităţi pentru eventuale acţiuni de corupţie comise de angajaţii companiei sau ale partenerului moldav. Asta e partea de frică, de care am menţionat la început. Şi frica partenerilor externi e una vizibilă, dacă analizăm ritmul lent de penetrare a companiilor străine pe pieţele din Moldova, sau din Ucraina. Companiile străine sunt prudente să intre pe pieţe în care nu sunt bine puse la punct standardele de integritate în afaceri, de teamă că partenerii locali nu vor fi suficient de transparenţi, ne-corupţi, iar responsabilitatea se va răsfrânge asupra lor.

— Să înţelegem că adoptarea politicilor de integritate şi transparenţă de către oamenii de afaceri le-ar deschide uşi către piaţa externă?

— Da, companiile moldoveneşti care implementează standardele anticorupţie devin competitive pe pieţele externe. Asta e partea de motivare. Orice businessman care vrea să ajungă pe piaţa externă cu miere, mere, nuci – trebuie să se asigure că are implementat un program anticorupţie.

Totodată, standardele anticorupţie nu sunt de folos doar pentru ieşirea pe pieţele externe, ci şi pentru atragerea investitorilor. De exemplu, instituţiile financiare moldoveneşti, cum ar fi băncile sau firmele de asigurare, dacă vor să atragă investitori străini, trebuie să demonstreze că nu prezintă riscuri de coruptibilitate.

— Şi nu doar pe hârtie…

— Exact. În acest context, vreau să remarc faptul că Rusia are o legislaţie în care normele şi definiţiile de corupţie sunt mai restrictive decât la europeni şi la americani. Dar, din păcate, în Rusia legislaţia nu se aplică. Mai degrabă aceste prevederi legale sunt folosite în scopuri politice, pentru a ţine în chingi rivalii politici.

Nu vi se pare că oamenii de afaceri din Moldova, care ar dori să adopte politici anticorupţie, se situează între ciocan şi nicovală? Pe de o parte, dorinţa de a ieşi pe piaţa străină i-ar încuraja să respecte aceste standarde, pe de alta – toţi ei trăiesc într-un stat corupt, care îi încurajează uneori să dea mită pentru a avansa.

Standardele anti-corupţie, create şi adoptate de companii, oferă, de fapt, protecţie privind riscurile de corupţie. E un instrument de protecţie. Primul pas în implementarea acestui standard rezidă în evaluarea riscurilor. Un întreprinzător trebuie să evalueze toată etapele de derularea a afacerii – şi să documenteze potenţialele riscuri, realizând o hartă a riscurilor de coruptibilitate. De exemplu, la vamă se stabileşte că există riscul ca un vameş va cere mită. În baza evaluării acestor riscuri, se elaborează politica anti-corupţie a companiei, care stabileşte exact – ce va face angajatul în faţa unui asemenea risc. Compania poate stabili ca politică – interdicţia absolută a plăţilor neformale. În baza standardelor stabilite de companie, vor instruiţi angajaţii, ca să procedeze şi să reziste solicitării de mită în situaţii concrete.

— Cât de fezabilă e varianta potrivit căreia angajatul trebuie să documenteze cazul de solicitare-oferire de mită?

— Compania e cea care decide cum îşi instruieşte angajatul şi cum reacţionează acesta în faţa elementului de coruptibilitate. Angajatul îi poate spune vameşului, sau entităţii care îi cere mită: politica companiei noastre este să nu dăm mită, avem acte care ne obligă pe noi, angajaţii, să respectăm standardele, dar dacă ni se cere mită – trebuie să documentăm cazul: cât se cere, cine cere, când s-a întâmplat. Practica arată că, atunci, solicitanţii de mită refuză. Auzim asta de la companii din diferite ţări ale lumii: atunci când le arăţi că firma la care lucrezi are un sistem de gestionare a riscurilor de corupţie, solicitanţii de mită pot renunţa.

— Şi dacă funcţionarul care cere mită insistă, iar pierderile companiei ar putea fi mai mari decât mita propriu-zisă, dacă vameşul, de exemplu, nu permite traversarea unui lot de fructe?

— Oricum, compania trebuie să facă acest pas – să îşi informeze angajaţii că solicitările de mită trebuie documentate. Şi angajatul trebuie să aibă abilităţi să vorbească despre acest moment cu solicitantul de mită – să-i spună franc „Dacă îmi cereţi bani, trebuie să îi raportez şefului, am nevoie de nume, dată, loc. Aceasta e politica companiei”.

Poate e mai complicat să documentezi cazurile de solicitare de mită, dar acesta e primul pas care va duce la îmbunătăţirea situaţiei, la o schimbare. Moldova are legislaţie de integritate în sfera administraţiei publice. Ar putea fi depuse plângeri privind corupţia. Sunt instanţe în care companiile pot să se adreseze, dacă ar documenta solicitarea de mită sau atragerea la acte de corupţie.

— Moldova are şi legislaţie, şi instanţe, dar nu şi garanţii că acestea ar funcţiona în interesul cetăţenilor de rând sau a businessului mic, în special în cazuri de corupţie.

— Ideea cheie este că nu doar o companie implementează aceste standarde de integritate, ci mai multe companii concomitent. Câte puţin, această masă de companii care au standarde de integritate şi comportament anti-mită va creşte. Procesul e simplu – nu e nimic prea sofisticat. Pur şi simplu, toţi angajaţii trebuie să fie informaţi despre politica de integritate a companiei. E un sistem de documentare-raportare către şef al cazurilor de corupţie, dar şi un mecanism de remediere a unor asemenea cazuri, fie pe cale amiabilă, fie în instanţă.

— Din discuţiile pe care le-aţi avut cu reprezentanţi ai companiilor locale, unde ar exista cele mai mari riscuri de coruptibilitate: la înregistrarea companiilor, la fisc, la vamă?

— Noi lucrăm cu un şir de asociaţii de afaceri, iar în R. Moldova s-au făcut şi cercetări la temă. Cel mai nou studiu, în cadrul căruia au fost evaluate şi riscurile de corupţie, indica sistemul de controale, inclusiv cel fiscal, dar şi inspecţia muncii, si inspecţia calităţii produselor alimentare, ca fiind cele mai expuse fenomenului corupţiei. Au fost nominalizate ca riscuri de coruptibilitate şi contactele cu angajaţii din serviciile publice, acuzele ţinând de birocratizare excesivă la solicitarea unor acte sau servicii. Organizaţiile oamenilor de afaceri au făcut şi propuneri în adresa guvernării, legate de reformele necesare. Totodată, e clar că nu poţi propune la nesfârşit reforme guvernanţilor. Şi businessul poate face ceva chiar din interior – să aplice voluntar standarde de integritate, iar companiile mari – să implementeze şi standardele de guvernanţă corporativă, care conţin şi politici de integritate.

— Cum ar putea fi motivaţi reprezentanţii micului business, care au numeroase probleme şi sunt pe picior de plecare, să rămână, să continue, să-şi asume standarde de etică?

— Tranzacţiile de corupţie sunt extrem de costisitoare – mita reduce veniturile companiilor, acei bani fiind posibil de investit în creşterea capacităţii de producrere şi inovaţii, la deschiderea unor noi locuri de muncă, la majorarea salariilor. Deci, banii cheltuiţi pe mite pot fi folosiţi pentru alte nevoi ale companiei. Vom lucra cu cei care au viziune, care vor să se extindă, să crească, depăşind riscurile de corupţie. Bunăoară, o companie ne-a spus că lucrează la o treime de capacitate şi ar vrea să se dezvolte, să crească. De asta acceptă standardul de integritate. Cu astfel de companii vrem să lucrăm în Moldova, contribuind la dezvoltarea lor.

— CIPE lucrează în mai multe state din Europa de Est, iar statele post-sovietice se aseamănă la modul de evoluţie în ultimele decenii. Unde, totuşi, sesizaţi progrese în domeniul integrităţii afacerilor?

— Mari progrese sesizăm în Ucraina. Recent, acolo a fost creată o curte judiciară specializată pe anticorupţie. Acum 5 ani, în Ucraina, am început implementarea acestor standarde. Companiile care vor să se lanseze pe pieţele externe sau să atragă investiţii au manifestat un interes viu, ne-au invitat să cooperăm. Ele au remarcat că implementarea standardelor de integritate îi ajută să reducă riscurile, să-şi crească afacerea, să o protejeze de raideri.

— Cum măsuraţi progresul în implementarea politicilor anticorupţie în afaceri, în fiecare stat aparte?

— În Ucraina, de exemplu, am început să lucrăm cu 20 de companii. Acum, standardele anticorupţie sunt implementate de circa 1000 de companii. În opinia noastră, e un progres vizibil. Câte puţin, se creează o cultură a transparenţei şi integrităţii. Companiile ucrainene care au implementat standardele de integritate, nu doar au limitat volumul corupţiei, ci au creat şi relaţii mai bune cu instituţiile de stat care reglementează businessul, creând un cerc de integritate care se extinde.

— În R. Moldova, avem progrese?

— Aici, abia ne propunem să demarăm procesul de lansare a politicilor de integritate pentru domeniul afacerilor. În 2017, am desfăşurat un şir de sesiuni de familiarizare cu aceste standarde, şi am sesizat un moment interesant: invitasem un număr anume de companii pentru sesiunile de iniţiere dar, de fapt, au venit de două ori mai multe companii, au venit şi reprezentanţi ai băncilor, a trebuit să schimbăm sala în ultima zi, să luăm una mai mare, ca să oferim spaţiu pentru toţi doritorii. Deci, a fost un semnal sigur de interes din partea companiilor de afaceri pentru subiectul integrităţii.

— Europa de Est, în care lucraţi, e cunoscută şi pentru fenomenul oligarhiei. Lucraţi în Georgia, Ucraina, Moldova – toate cunoscute pentru oligarhii săi, Ucraina având şi mai mulţi. În aceste condiţii, businessul e controlat politic. Cât de acceptate sunt standardele de integritate în regimurile oligarhice?

— Condiţiile de integritate ajută în mod special întreprinderile să îşi creeze sisteme de apărare a afacerilor, să se grupeze împreună pentru a se apăra de capturarea oligarhică.

— Ce sprijin oferă instituţia Dvs? Ce ar trebui să cunoască oamenii de afaceri despre suportul oferit de CIPE?

— Noi, practic, nu teoretic, aducem programul în Moldova. Încercăm ca acesta să fie adaptat la legislaţia şi la condiţiile locale. Căutăm una sau un grup de organizaţii care, ulterior, l-ar implementa. Insistăm ca acesta să fie permanent, accesibil, inclusiv sub aspect financiar, astfel încât companiile din Moldova să poată beneficia de el. Există deja un standard internaţional de integritate, numit ISO 37001, dar implementarea lui e foarte costisitoare şi asta îl face inaccesibil pentru companiile mici şi mijlocii din Moldova. Ştiu că CNA îşi propune să promoveze acest standard, dar, deocamdată, nu e foarte practic, dacă nu exista acces larg.

— CNA, deşi statutar este fondat să combată corupţia, a fost de asemenea acuzat de acte netransparente, iar conducerea nu şi-a putut proba integritatea, averile şi interesele. Credeţi că e un partener bun?

— CNA ne-au solicitat să cooperăm la promovarea standardelor de integritate şi, acum, deoarece aceasta e şi misiunea noastră, suntem interesaţi să lucrăm cu cei care împărtăşesc această misiune. În prezent, desfăşurăm doar activităţi de informare, lucrăm cu toate instituţiile şi structurile interesate de integritate.

— Cum funcţionează în SUA standardele de integritate în domeniul businessului?

— În SUA, e absolut normal ca toate companiile să respecte aceste standarde. Codul de etică e un document indispensabil în orice companie. Chiar şi noi, în compania noastră, avem o politică de integritate. Fiecare angajat e obligat să citească acest document, să îl semneze pe fiecare pagină. Codul nostru de etică e şi on-line, are vreo 10 pagini, în care sunt descrise posibilele situaţii de risc de coruptibilitate, fie că suntem la birou în Washington sau în deplasare.

— Ce situaţii anume reglementează acest cod de etică?

— Bunăoară, dacă avem dreptul să servim cafea pe gratis, dacă acceptăm sau nu să fim serviţi de parteneri cu diferite bunuri, ce fel de schimb de cadouri este permis. Toate aceste prevederi sunt luate în serios. De exemplu, organizaţia cu care suntem afiliaţi, Camera de Comerţ a SUA, are înscrisă în codul său regula potrivit căreia, la evenimentele la care sunt invitaţi oficiali de stat, nu are voie să servească bucate, decât ceea ce numesc englezii „finger food”, adică gustări mici, care pot fi luate cu degetele. Aşa şi se întâmplă de fapt. Legislaţia e strictă, dar şi respectată.

— Curios, şi dacă un oficial american vine, iar la eveniment se servesc fripturi sau frigărui, el ce face?

— Atunci oficialii nu se vor atinge de mâncare. Se vor retrage.

— Şi la birou, ce restricţii aveţi? Ce cadouri aveţi dreptul să primiţi?

— La noi, de exemplu, dacă un partener vine şi aduce o cutie de ciocolată, – nu vrem să fim nepoliticoşi, o acceptăm, dar o înregistrăm: am primit pe data cutare o cutie de ciocolată de 200 de grame. După asta – dacă dorim, ciocolata se serveşte în echipă. Cadourile acceptabile sunt bine definite. Deci, până la 20 USD, cadoul e acceptat. Noi înţelegem că, uneori, partenerii au tradiţii de politeţe şi pentru că lucrăm cu multe ţări, deseori partenerii vin cu ceva din cultura locală. Tradiţiile de politeţe şi ospitalitate sunt diferite, cu valori diferite. Dar pentru noi regula e că refuzăm tot ce valorează mai mult de 20 USD.

— Vi s-a întâmplat să primiţi cadouri incomode?

— Da, a venit cineva din Georgia şi, în sens de apreciere şi bunăvoinţă, a adus o statuetă. Nu ştiam din ce metal e, am refuzat să o primesc, dar persoana insista, spunând că acel obiect reprezintă cultura şi arta statului său. Atunci, am acceptat cadoul pentru companie, nu pentru mine, l-am înscris în registrul de cadouri şi l-am depus în dulapul destinat unor asemenea obiecte.

— Vă mulţumim pentru acest dialog.

Pentru conformitate, Alina Radu