Parlamentarii francezi care s-au „relaxat” în Crimeea riscă dosare penale

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cei zece parlamentari francezi, prieteni ai președintelui rus Vladimir Putin, care au efectuat, săptămâna trecută, o vizită controversată în Crimeea, peninsula ucraineană anexată în 2014 de Rusia, s-ar putea alege cu dosare penale din partea Procuraturii Generale a Ucrainei.

Deputatul ucrainean Ghiorghi Logvinsky susține, pe pagina sa de Facebook, că Procuratura a început documentarea aspectelor juridice în cazul delegației parlamentare franceze care a vizitat Crimeea săptămâna trecută.

Conform prevederilor legale ucrainene, acțiunea parlamentarilor francezi este o infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 8 ani.

Aanterior, Ministerul de Externe de la Kiev a anunțat că va propune Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) să impună interdicție de intrare în Ucraina tuturor celor zece parlamentari de la Paris.

Ministerul de Externe francez şi-a exprimat miercuri „regretul profund” faţă de decizia a zece parlamentari de la Paris de a face o vizită în Crimeea, apreciind că este vorba de o „încălcare a dreptului internaţional”, relata AFP.

Fiind în Rusia, parlamentarii de la Paris au denunţat sancţiunile impuse de Occident Moscovei. Jerome Lambert, vicepreşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Adunarea Naţională franceză, a declarat joi, la Simferopol, că se opune sancţiunilor occidentale impuse Rusiei, după cum relatează TASS.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...