Un fotograf de nunţi i-a rupt nasul mirelui. Detaliul care l-a înfuriat
Onur Albayrak, un fotograf profesionist de nunţi din Turcia, a devenit vedetă pe reţelele de socializare. Motivul nu au fost pozele sale, aşa cum ar crede unii, ci pentru că s-a bătut cu un client.
Fotograful a fost solicitat într-o provincie din estul ţării, mai exact în Turgut Özal Nature Park din Malatya, pentru a face poze la o nuntă, pe data de 5 iulie.
Când a văzut mireasa, Onur Albayrak a rămas consternat, pentru că aceasta era minoră. După ce a aflat că mireasa avea doar 15 ani, omul a refuzat să mai facă fotografii cu o mireasă copil, ba chiar a încercat să oprească nunta!
„Mirele a venit la mine la studio în urmă cu două săptămâni şi era singur. Am văzut prima dată mireasa la nuntă. Era un copil şi i-am simţit teama, deoarece tremura”, a declarat Onur Albayrak.
Până la urmă a izbucnit un conflict, iar mirele l-a atacat pe Onur Albayrak, după ce acesta a refuzat să onoreze contractul semnat. Fotograful s-a apărat şi i-a rupt nasul mirelui.
Vârsta minimă pentru căsătorie în Turcia este de 18 ani pentru ambele sexe, însă în multe regiuni legea nu este respectată.
Pentru atitudinea lui, fotograful Onur Albayrak a fost numit erou de mulţi internauţi.
Sursa: stirinebune.gsp.ro
Percheziții la doi PROCURORI cercetați PENAL pentru îmbogățire ilicită
IMPORTANT pentru călători: Dacă aveți un zbor de la Chișinău, trebuie să ajungeți la Aeroportul Internațional Chișinău cu trei ore înainte de decolare
VOT FINAL // Controalele abuzive pentru antreprenori, eliminate de către Parlament: Economii de aproape 70 de milioane de lei pe an