„Generalul” croaților e Luka Modric. Un jucător tăcut, timid chiar, care dirijeaza ca un maestru jocul Croației de la centrul terenului, dar puțini știu că înainte de banii și faima de la Real Madrid, Modric a trecut prin infern ca să ajungă în postura de favorit al Balonului de Aur.
La doar șase ani, Luka Modric era refugiat politic dupa ce bunicul său a fost împușcat de rebelii sârbi, un moment care avea să-l urmărească peste tot. Acesta a crescut în zona de război, cu sunete de împușcături și de bombe în jurul său. În cele din urmă a fugit din Croația după ce casa în care locuia a ars complet.
Fotbalul era alinarea sa și avea să-l ducă departe, departe de război, de saracie, de disperare și mai mult decât atât, până în finala Cupei Mondiale cu țara sa pe care o iubeste necondiționat.
Într-o perioadă, Modric locuia într-un hotel din orașul Zadar. Războiul era încă în toi în Croația, însă micul Luka găsea totuși locuri ferite unde juca fotbal.
„Spargea mai multe geamuri decât au făcut-o bombele. Se juca fotbal non stop în hotel și în jur”, își amintește un angajat al hotelului Kolovare.
Nici la fotbal nu i-a fost ușor. Antrenorii spuneau că e prea slab și prea timid ca să joace fotbal de performanță, dar până la urmă s-a dovedit că era o percepție greșită.
Pentru croați, calificarea în finala Cupei Mondiale e mai mult decât un moment de bucurie și mai mult decât o performanță sportivă. E vindecarea unei națiuni măcinate de ani de război. O generație întreagă de jucători crescuți pe câmpul de luptă au plecat să cucerească și sunt aproape să revină acasă victorioși.
Pe 11 iulie 2018, Luka Modric își conducea țara către prima finală de Mondial din istoria ei. Timid, ca de obicei, Modric și-a organizat conaționalii și a condus linia de mijloc exact ca un dirijor. Croația a întors scorul cu Anglia dupa ce a fost condusă din minutul șase al partidei.
