/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Dosarul invalidării alegerilor, din nou în atenție

12 iulie 2018, ora 19:39

Contactat de TV8, avocatul lui Andrei Năstase, Dumitru Pavel, a menționat că la baza cererii de revizuire se află o circumstanță pe care nu o cunoșteau în momentul când s-a judecat recuzarea magistraților de la CSJ. Mai exact, este vorba de faptul că un judecător din completul care a examinat cererea nu mai avea dreptul legal de a fi magistrat.

„Cu circa opt luni de zile înainte de a cea judecată dumneaei împlinise deja vârsta de 65 de ani și nu mai era în drept să exercite atribuțiile de judecător, or împotriva acestui fapt CSM i-a prelungit mandatul judecătorului dat până la numirea în funcție a altui judecător de la CSJ, în aceeași lună, peste o săptămână de zile parlamentul a numit în funcția de judecători la CSJ două persoane astfel, hotărârea CSM-ului prin care a fost prelungit mandatul s-a abrogat”, a spus Pavel Dumitru, avocatul lui Andrei Năstase.

Conform avocatului, judecătoarea Iuliana Oprea a continuat să activeze.

„Noi am făcut referire și la o hotărâre a curții Europene pentru Drepturilor Omului contra Moldovei prin care deja s-a constat această încălcare și s-a stabili că judecătorul căruia i-a expirat mandatul nu mai este în drept să exercite atribuțiile de judecător”, a menționat Pavel Dumitru, avocatul lui Năstase.

Am încercat să obținem un comentariu de la președintele Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, tot el unul din cei trei magistrați care au fost recuzați de Andrei Năstase. Acesta a zis să-l sunăm peste 10 minute, după care și-a închis telefonul. Iar președintele CSM, Victor Micu, nu a răspuns la telefon. Între timp, la ședința de astăzi a parlamentului, deputații au acceptat cererea de demisie a judecătoarei CSJ, Iuliana Oprea, în legătură cu atingerea plafonului-limită de activitate de 65 de ani.

„Prin proiectul de hotărâre se propune eliberarea doamnei Iuliana Oprea din funcția de judecător CSM în baza cererii de demisie”, a susținut Raisa Apolschi, Președintele Comisiei juridice pentru numiri și imunități.

În replica, deputata liberal-democrată, Maria Ciobanu, a menționat că mandatul judecătoarei Oprea a expirat la 17 aprilie curent, dar între timp aceasta a continuat să emită decizii.

„Dvs sunteți jurist de profesie și vreau să vă întreb care este părerea dvs despre această doamnă magistrat căreia de fapt i-a expirat la 17 aprilie, cum a putut să-și permită 3 luni de zile să-și exercite funcția adică să emită hotărâri de judecată? Eu ni cred că azi trebuie acceptată demisia ei, eu cred că ea trebuie condamnată”, a comunicat Maria Ciobanu, deputat PLDM.

„Există și o hotărâre a CSM și legea permite acest lucru în ceea ce privește prelungirea activității pentru examinarea unor dosare. Pentru a finisa dosarele care sunt în gestiune. De asta din punct de vedere legal nu este o încălcare, deja cu condamnarea mă depășește nu sunt eu persoana indicată să o facă”, a precizat Raisa Apolschi, Președintele Comisiei juridice pentru numiri și imunități.

Iuliana Oprea a fost numită în funcția de judecător la 20 iunie 1982. La 17 aprilie curent, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a acceptat cererea acesteia de demisie. În aceeași ședință, CSM a decis prelungirea mandatului Iulianei Oprea până când Parlamentul va numi în funcție un nou judecător la CSJ.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram