Trimite e-mail | Printeaza
Economie
11.07.2018

Chiril Gaburici: Semnăm contractul de implementare a Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție cu încrederea că în următorii 5 ani volumul investițiilor va atinge o valoare cumulativă de 1,3 miliarde de euro

Chiril Gaburici: Semnăm contractul de implementare a Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție cu încrederea că în următorii 5 ani volumul investițiilor va atinge o valoare cumulativă de 1,3 miliarde de euro

Contractul de prestare a serviciilor publice de elaborare, implementare și promovare internațională a Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție pentru Guvernul Republicii Moldova cu Liderul Consorțiului câștigător, MIC Holding LLC și Henley&Partners Government Services Ltd, a fost semnat astăzi, 11 iulie 2018.

Comisia de examinare a dosarului pentru obținerea cetățeniei prin participare la programul de investiții în Republica Moldova a selectat câștigătorul concursului public de atribuire a contractului de prestare a serviciilor publice de elaborare, implementare și promovare internațională a Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție pentru Guvernul Republicii Moldova. Este vorba despre Consorțiu companiilor format din MIC Holding LLC, Henley&Partners Holdings Ltd, Henley&Partners Government Services Ltd și Henley&Partners International Ltd. Scopul Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție constă în consolidarea percepției și a competitivității Republicii Moldova pe plan internațional, în vederea atragerii investițiilor străine directe în domeniile de dezvoltare strategică stabilite de Guvern.

Potrivit membrilor Comisiei, Consorțiul câștigător a oferit cel mai bun plan de implementare a Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție pentru Guvernul Republicii Moldova. „Cetățenia pentru investiții este o formă care se aplică în mai multe state, precum Letonia, Malta, Cipru, Canada, Australia și altele. Guvernul Republicii Moldova a elaborat acest instrument având la bază bunele practici internaționale și contând pe identificarea unui partener bun, de încredere, cu experiență internațională. Acum, când partenerul a fost identificat, semnăm contractul cu încrederea că în următorii 5 ani volumul investițiilor va atinge o valoare cumulativă de 1,3 miliarde de euro. Republica Moldova trebuie să fie foarte activă în atragerea investițiilor”, a punctat ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, președinte al Comisiei.

Conform contractului, Consorțiul va suporta riscul economic, costurile și cheltuielile inițiale și continue aferente proiectării tehnice, implementării, activității consultative, acordării instruirilor, precum și promovării internaționale a Programului. Guvernul nu va finanța din mijloace publice Consorțiul pentru serviciile prestate, iar costurile și cheltuielile acestuia vor fi acoperite din comisioanele achitate de către solicitanții cetățeniei prin investiții.

În cadrul implementării contractului, liderul Consorțiului câștigător, MIC Holding LLC, se va axa pe creșterea investițiilor străine directe, elaborarea unui brand de țară în vederea consolidării percepției globale a Republicii Moldova și dezvoltarea domeniului imobiliar. MIC Holding LLC va genera noi oportunități economice și extinderea surselor de venituri externe pentru Republica Moldova, astfel asigurând investițiile capitale străine imediate în unul din domeniile de dezvoltare strategică ale Republicii Moldova.

MIC Holding LLC se află în relații strânse de colaborare cu Boston Consulting Group (BCG), care este un partener strategic al MIC Holding LLC și o companie de consultanță în management de nivel internațional, cu 90 de filiale în 50 de țări. BCG a obținut deja reputația de lider mondial în domeniul consultanței strategice, asistând guvernele din întreaga lume în elaborarea strategiilor generatoare de plus-valoare.  

Henley&Partners este o companie independentă de servicii profesionale, specializată în Programe de dobândire a cetățeniei prin investiție și este considerată drept lider mondial în acest domeniu. Compania are la activ 4 (patru) Programe de dobândire a cetățeniei prin investiție implementate, cu mandate guvernamentale acordate de următoarele țări: Republica Malta, Saint Kitts și Nevis, Antigua și Barbuda și Grenada.

Echipa de specialiști cu cea mai înaltă calificare a companiei Henley & Partners, în număr de circa 300 persoane, lucrează împreună în peste 30 de oficii din întreaga lume. Compania a creat conceptul de planificare a reședinței și a cetățeniei în anii 90 ai secolului trecut. De asemenea, aceasta oferă servicii de consultanță de cea mai înaltă calitate guvernelor din diverse țări ale lumii. Urmare a activității sale a colectat mai mult de 6 miliarde de dolari sub formă de investiții străine directe, implicându-se activ în procesul de consultare strategică, elaborare, organizare și desfășurare a activității de implementare a programelor de reședință și cetățenie la nivel global.

Implementarea legală și administrativă a Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție va asigura acordarea cetățeniei doar solicitanților la Program care îndeplinesc în întregime cele mai bune standarde internaționale de diligență. În acest sens, Henley&Partners a oferit un sistem de verificare extrem de riguros a bunei reputații economice și financiare a persoanelor care doresc să dobândească cetățenia Republicii Moldova prin investiții, care se va desfășura în patru niveluri. Verificările la primele nivele vor fi efectuate de companii globale de diligență (de exemplu, Binder Dijker Otte (BDO), Risk Advisory Group sau Thomson Reuters) și se vor axa pe verificarea antecedentelor și validarea informațiilor cuprinse în formularele de cerere. Ultimul nivel de verificare va include verificarea riguroasă a aplicaților la Program prin autorități competente ale Republicii Moldova precum: Interpol, SIS, MAI, CNA, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus