Evident, senilitatea vârstei, lipsa unei culturi politice germinative, dar şi deprinderile rele, preluate din precedentele alianţe o fac greoaie în gândire şi avană în prostie.

Esenţa acestei stări a exprimat-o liderul PL Mihai Ghimpu în emisiunea televizată de vineri, devenită, graţie gogomăniilor enunţate, prima de referinţă în topul săptămânii. Doar obedienţa tradiţională a moderatoarei faţă de acest subiect (actor) politic, ori, poate, mila ei, ne-a lipsit de o developare mai profundă a fenomenului gogoman. Telespectatorii care o dată la patru ani sunt alegători, ar fi meritat să cunoască ce calitate are produsul fabricat de votul lor şi cum acest produs se manifestă pe teren politic concret.

Să trecem acum peste aceste detalii. La moment este important să aflăm, totuşi, de ce chiar prima acţiune de la o etapă preliminară a numirii unei candidaturi la funcţia de prim-ministru în persoana Maiei Sandu a aruncat AIE-3 în friguri.

De acord, pe alocuri AIE-3 este accentuat senilă – s-a văzut. De acord, ea este suficient de stresată după o despărţire de doi ani şi jumătate – se simte. Sentimentul predominant al etapei pare a fi însă frica. De ce se teme experimentata în chestii de criză Alianţă?

Retrospectiv privind, constatăm că în şase ani de la lansare, 8 august 2009, Alianţa a trecut prin două experienţe. Prima, 2009-2013 când cele trei partide au făcut, în două reprize, triumviratul unei guvernări. A doua, iunie 2013 – iulie 2015, când PL s-a aflat, chipurile, în opoziţie. Între ele, există a treia experienţă, cea din perioada dintre 30 noiembrie 2014 şi 23 iulie 2015, când,la mare distanţă de interesul naţional, cele trei partide au jucat separat propriile interese. A treia experienţă are mai multe părţi ascunse de lumină şi ar trebui analizată minuţios pentru impactul catastrofal asupra vieţii tuturor cetăţenilor Republicii Moldova.

Vom trece peste multe fapte şi evenimente dramatice care s-au perindat în cei şase ani. Vom folosi doar esenţa stoarsă din seva lor ca să ne ajutăm să înţelegem ce se întâmplă astăzi. Esenţa se rezumă la următoarele: nici la început, când nu existau divergenţe şi nici manifestări făţişe de respingere, cele două partide liberale – PLDM şi PL – nu au putut crea un pol de putere autentic european (din motive legate de metehnele personale ale liderilor Filat şi Ghimpu), capabil să anihileze morbul statului mafiotic, adus în alianţă de la comunişti prin aderarea la blocul pro-european a corpurilor infectate Plahotniuc-Lupu. Mai cu seamă în AIE-2, rivalitatea dintre Plahotniuc şi Filat, aflaţi în faza feroce a devenirii oligarhice, s-a concentrat nu atât pe priceperea lor (declarată) de a gestiona cât mai eficient statul în folosul public, aşa cum prevedeau acordurile alianţelor, cât pe terenul controlului din ce în ce mai strâns al economiei şi al capitalului, dar mai cu seamă pe cel al acaparării structurilor de drept. În acest război, Filat nu a putut să şi-l facă aliat pe Ghimpu, cu care avea mai multe tangenţe doctrinare şi ideologice pe linie politică.

În lupta pentru Ghimpu, mult mai abil, mai perspicace şi mai eficient s-a dovedit a fi geniul rău al lui Plahotniuc. Acesta a ştiut cum să se apropie, cum să-l joace şi cu ce să-l ademenească pe liberal. Ultimul, cu potenţialul său limitat în materie de analiză şi orientare, a ţinut-o ani la rând cu „contrabandistul”, spre satisfacţia şi aprobarea „păpuşarului”, care sub această acoperire îşi torcea planul general de eliminare a concurentului şi de capturare a Republicii Moldova.

În urma crizei din 2013, Plahotniuc era pe punctul să-şi vadă planul împlinit chiar atunci. Avea sprijinul deplin al lui Ghimpu şi garanţia că acesta va merge până la capăt alături de el. A fost extrem de indignat când curentul reformator din PL i-a cerut lui Ghimpu şi Alianţei stoparea procesului demolator. Plahotniuc a fost tare supărat pe Ghimpu că acesta nu şi-a putut struni partidul să-l asculte şi urmeze fără cârtire. Ieşirea din decor a reformatorilor a zădărnicit măreţul plan exact în momentul culminant al acţiunilor de acaparare a statului. Nu convenea nici planul exprimat grafic de Ghimpu de aducere la putere a comuniştilor în 2013 până în 2026. Perspectiva că Voronin ar putea să ceară socoteală pentru foarte multe lucruri, cu trimitere la cutumele interlope, dar şi la Codul Penal, trebuia exclusă şi Plahotniuc a acceptat să formeze o coaliţie de guvernare fără aliatul său, Ghimpu, mulţumindu-se cu umilirea exemplară a rivalului oligarh şi trimiterea lui pe tuşe.

Perioada Coaliţiei Pro-Europene a avut dramatismul ei. Stabilitatea politică aşternută a avansat Republica Moldova pe toate planurile. Economia a prins să dea semne de revigorare, veniturile au prins a creşte, partenerii internaţionali se îndemnau unul pe altul să ajute Republica Moldova. Povestea de succes nu ducea lipsă de laude, de proiecte, de bani. Un an de zile a fost suficient ca Republica Moldova să aibă şi acces fără tarife la piaţa UE, şi liber la vize de călătorie în spaţiul Schengen, şi Acord de Asociere cu UE semnat şi parafat. Părea că nimeni nu va mai îndrăzni să tulbure armonia mersului către Europa care mulţumea toată lumea.

Nimeni, în afară de lăcomia oligarhică. Încă în faza constituirii Coaliţiei care a căzut pe perioada lunii mai 2013, Plahotniuc şi Filat s-au înţeles să colaboreze în proiecte de interes comun. După eliminarea pericolului alegerilor anticipate în 2013, alegerile parlamentare ordinare din 2014 au devenit obsesive pentru cei doi concurenţi. Acumularea de fonduri a devenit un obiectiv major pentru ambele partide. Primul subiect de apropiere a fost concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău, pus la vot, ilegal de prim-ministrul demisionar Filat în ultimele ore de existenţă a Guvernului, în după-amiaza zilei de 29 mai 2013. Votul unanim a fost susţinut şi de miniştrii PL. La 30 mai în funcţie a intrat deja Guvernul Coaliţiei Pro-Europene în frunte cu Iurie Leancă.

Noua componentă a Guvernării – Partidul Liberal Reformator – a contestat, şi în interiorul Coaliţiei, şi în public, afacerea ilegală care punea în pericol securitatea naţională. Liberal Reformatorii au venit în forurile Coaliţiei cu avertizarea că în procesul guvernării ei se vor oferi parteneri în proiectele de interes naţional, nicicum complici în scheme de corupţie şi furt de ban public. Sesizarea de către PLR a Curţii Constituţionale, apoi atacarea în instanţele de drept a cazurilor ieşite din comun prin gravitatea abaterilor de la lege, de concesionare a Aeroportului şi a devalizării Băncii de Economii au stârnit nemulţumiri furibunde în tabăra oligarhilor. Pe domenii extinse, oligarhii au continuat să-şi întărească poziţiile (administrative şi financiare), făcând uz de scheme din cele mai murdare de delapidare de bunuri şi bani publici. Tandemul a funcţionat în toată splendoarea în ziua de 26 septembrie 2013, la Adunarea generală a Coaliţiei, când liderii celor două partide-rivale-partenere au atacat deschis Partidul Liberal Reformator, incriminându-i-se rolul de „cal troian”, pătruns în Coaliţie.

Referinţa la acest epizod ne arată că pacea relativă şi colaborarea dintre Plahotniuc şi Filat a fost aranjată anume pe acest teren, cel al solidarităţii banditeşti în lupta comună pentru capturarea statului. Astfel, de comun acord au blocat adoptarea pachetului deplin al reformei justiţiei, în special legea procuraturii şi legea responsabilităţii judecătoreşti, au convenit să întârzie reforma administraţiei publice locale, în special, domeniul ce ţine de finanţarea ei. Primarii trebuiau ţinuţi sub căpăstru politic în perspectiva alegerilor locale. În calitate de „cal troian” al interesului public, reformatorii au potolit râvna marilor şi bănoaselor privatizări ale întreprinderilor de stat puse pe agendă, au descoperit şi au dat peste cap scheme de mărire a preţului la gaze (contra comisioane grase) prin capcane legislative, au prevenit darea în administrarea Gazpromului a reţelei de distribuire survenită din gazoductul în construcţie Iaşi-Chişinău.

Multe alte cazuri de fentare a interesului public ar fi fost puse pe rol de gangsterii oligarhiei moldoveneşti, dacă ar fi avut mână liberă totală. Şi ca să o aibă, au pus la cale eliminarea din ecuaţia guvernării viitoare a necooperantului „cal troian” reformator. Locul lor trebuia să îl ia din nou mârţoaga cooperantă a lui Mihai Ghimpu. Planul a fost realizat cu succes în urma alegerilor din 30 noiembrie 2014. Felul în care s-a făcut această rocadă merită o descriere aparte, iar ceea ce trebuie punctat în acest context este că Filat, a capitulat din nou, de data aceasta împreună cu Leancă, în faţa lui Plahotniuc. În loc să contribuie la fortificarea unui pol politic pro-european în perioada pre-electorală şi electorală creând un bloc cu liberal reformatorii, ei au ales colaborarea strânsă cu Plahotniuc, înrolarea directă şi eficientă a lor în actul ruşinos de eliminare a reformatorilor. În felul acesta Filat şi Leancă au dat o brâncă zdravănă nu atât reformatorilor, cât statului european al Republicii Moldova ca model de dezvoltare.

Filat şi Leancă au ştiut că aducerea lui Ghimpu la guvernare este o schema a lui Plahotniuc care îl va întări doar pe ultimul. Ei ştiau că Ghimpu nu le va fi niciodată aliat, fiind părtaş încă de pe timpul celor doua alianţe (acum, şi dator, că l-a adus în braţe în parlament) lui Plahotniuc. Instinctul hoţului de buzunar a prevalat şi de dată aceasta în faţa raţiunii omului politic treaz şi Filat a ales, într-un moment crucial pentru Republica Moldova, să se angajeze salahor în proiectul lui Plahotniuc al statului oligarhic, în loc să participe cu onestitate în misiunea istorică ce i-a revenit de construcţie a statului democratic. Nu fără de motive cancelariile europene, cu vocea unor analişti notorii, susţin că Filat este cea mai mare decepţie a lor. Dar ceea ce este decepţie pentru europeni, pentru cetăţenii Republicii Moldova este adevărată nenorocire.

După 30 noiembrie 2014 în Republica Moldova funcţionează un stat oligarhic în lege, tot aşa cum în lumea interlopă există la libertate hoţi în lege. Ghimpu a jucat cum i s-a cerut, în decembrie 2014 şi ianuarie 2015, rolul bufonului principial şi dedat cauzei europene. Exact în această perioadă a dispărut miliardul din bănci. O guvernare intermediară fals-minoritară, în derivă, cu un prim-ministru luat de toţi în băşcălie, a fost necesară pentru a se şterge urmele miliardului, a pregăti alegerile locale şi a captura cât mai multe primării şi administraţii locale de nivelul doi. Pentru că a făcut întocmai cum i s-a cerut, Ghimpu a fost premiat cu menţinerea controlului său asupra primăriei capitalei.

Acum, în mijloc de vară toridă 2015, după alegerile locale, când metastaza oligarhică a pătruns în cele mai ferite colţuri ale patriei, după ce a pus stăpânire pe toate vârfurile ei, iată că a venit timpul instalării unui guvern pe potriva sarcinilor arhitectului său general. Iar aceste sarcini presupun un cabinet stabil, construit pe modelul stabilităţii din cimitir, unde totul este supus voinţei şi interesului unui singur om. Este modelul statului bolşevic în condiţiile integrării europene mimate. Principalul, ca din această afacere să iasă bani şi nimeni să nu mai facă trimitere la buchia legii fără să i se ceară.

Pentru ca acest stat să funcţioneze, este important ca toţi membrii cabinetului de miniştri să fie oameni controlaţi şi devotaţi sistemului. Ar fi excelent dacă asemenea candidat ar fi suficient de corupt şi uşor vulnerabil. Un prim-ministru cu gândire independentă, care ar da dovadă de caracter şi ar face trimiteri la reguli de joc este un „cal troian” periculos proiectului. Plahotniuc a simţit de la prima mişcare că un asemenea intrus ar pune în pericol planul lui. Deşi a luat măsuri prevăzătoare în privinţa lui Filat, iată că acesta vine cu candidatura rebelei Maia Sandu. Lumea vorbeşte că Sandu ar fi candidatura Occidentului. Cu atât mai mult, lui Plahotniuc nu-i trebuie un „cal troian” occidental în cabinetul celei de-a treia Alianţe, cabinet care trebuie să încununeze efortul de aşezare pe orbita intereselor lui a celei mai importante instituţii executive a statului.

Plahotniuc nu va lăsa să fie pusă la ghici „afacerea Republica Moldova” exact acum, când a pus mâna pe toată presa, când a luat în mâini toată justiţia, când toţi banii din ţară sunt ai lui, când Ghimpu îi stă înfipt bucuros în vârful baghetei, iar Filat atârnă frumos în cârligul voinţei sale.

La urma urmei, de ce cheltuim atâtea cuvinte pentru a explica nu ştiu ce lucruri, când e de ajuns să apară la televizor Mihai Ghimpu şi să arate tuturor cine e mai deştept în ţara asta.

Sursa: Valeriu Saharneanu