/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

/VIDEO/ Legendele Nistrului au înviat la Holercani. Peste 10.000 de oameni au venit în haine naționale la Festivalul IA MANIA

missing
09 iulie 2018, ora 19:10

Ia Mania a revenit în Holercani cu noutăți. Tradiționala Paradă a Portului Popular, cu care a debutat festivalul, a cunoscut o nouă interpretare.

„În acest an facem o variantă nouă a paradei a portului popular. Dacă până acum erau etniile prezente în Republica Moldova, acum sunt costume populare din zona Dubăsarilor. Lansăm în premieră o carte de legende și povești colectate din satul Holercani și satul Târnăuca, încercând să împrietenim cele două maluri de Nistru„ a declarat Andrei Bolocan, organizator Klumea.

Între timp, gospodinele din 11 sate au întins mese cu sarmale, zeamă, dulcețuri și vin direct din beci.

„Pâinică de casă, coaptă în cuptor, ca cum botcală de casă, botcală de vin, care pe timpuri buneii, străbuneii se făcea, când fierbe vinul alb, spuma deasupra se ia, se pune într-un vas, se adaugă făină de grâu, pe urmă făină de păpușoi, o punem la uscat și pe urmă coacem pâinea în cuptor” a susținut o gospodină din satul Ustia.

Oaspeții, dichisiți în cele mai frumoase ii și cămăși naționale, au făcut coadă la corturile culinare. Chiar și cei mici și-au încercat pentru o zi talentul de a vinde.

„Se numește înghețată, mere, plăcinte cu cireșe, cu varză și brânză. Și vindem pentru un pahar de apă. În caz că aveți nevoie de apă. Afacerea merge perfect. Privește câți bani, privește câți clienți”

La festival a fost organizat și un târg de artizanat, la care au participat peste 140 de meșteri populari din întreaga țară.

„Niște elemente tradiționale vesele, și anume poartă tineretul. Pentru că și culorile sunt mai aprinse, mai țipătoare, dar pentru femeile mai în vârstă, iaca așa o ie tradițională” a susținut Valentina Guțu, satul Gordineștii Noi, r-nul Edineț.

„Am făcut niște pazzle-uri. Am desenat și după asta tata a rugat un om să facă cu laserul din lemn iar mama m-a ajutat să le pictez” a menționat Bogdan Holban, meșteșugar.

„Am adus pentru oameni buni linguri, tocătoare. Pentru gospodine și gospodari ca să poată amesteca o dulceață, de exemplu, un magiun” a comunicat Alexandru Vlagu, satul Alexanderfeld, r-nul Cahul.

Festivalul a atras și oaspeți de peste Prut. Această doamnă a profitat de ocazie și a purtat, timp de o zi, o ie autentică, pe care și-a brodat-o cu mâinile ei.

„Port cămașa, prima mea cămașă pe care am cusut-o în 2014, model din zona de unde m-am născut eu Borlești, Neamț, România” a susținut Diana Handăic, România.

Seara a culminat concursul „MÂNDRIA”, în cadrul căruia tineri designeri autohtoni și-au prezentat colecțiile de primăvară-vară.

„M-am oprit la firul de lână, și la din câte vedeți firul de ață neagră, adică ca un fel de grafică pe deasupra, respectiv, tehnica este împâslire” a declarat Rodica Carapcevschi, designer.

În acest an, evenimentul a adunat peste 10 mii de vizitatori. Distracția a ținut până dimineața.

Reporter: Diana Popa
Imagine: Oleg Cozlov

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram