Șeful Vămii a solicitat mobilizare maximă pentru fluidizarea traficului: Creșterea fluxurilor să nu afecteze durata de așteptare

Directorul Serviciului Vamal Vitalie Vrabie le-a solicitat responsabililor să asigure întreprinderea tuturor măsurilor pentru accelerarea circulației transfrontaliere în perioadele cu flux sporit, specifice sezonului estival.

Acțiunile prevăd suplinirea numărului de personal și a echipamentelor de verificare, utilizarea tuturor pistelor de control, inclusiv a celor de pe sensul opus de traversare, precum și implicarea șefilor  posturilor vamale și a adjuncților acestora în actul de vămuire.

Totodată, Vitalie Vrabie a solicitat verificarea și după caz, actualizarea listelor cu grupele de intervenție, membrii cărora, în caz de necesitate, sunt rechemați în serviciu și implicați în efectuarea controlului vamal.

La maximum sunt mobilizați și ofițerii antifraudă. Aceștia au indicația de a fi prezenți în post 24/7 pentru a prelua documentarea fraudelor consemnate de inspectorii de la linia de control, astfel încât, aceștia din urmă să nu părăsească pista pentru a întocmi sesizările prevăzute de procedurile instituite.

În intervențiile sale, șeful Vămii a precizat că va verifica personal cum se circulă și cum decurge controlul în posturile cu cele mai mari valori de trafic.

”Este important ca creșterea fluxurilor de călători să nu afecteze durata de așteptare în vamă. Aștept operativitate, solicitudine și profesionalism din partea tuturor inspectorilor din posturi, astfel încât să reducem la minimum riscul unor eventuale inconveniențe”, a menționat Vitalie Vrabie.

Datele statistice din anii trecuți arată că cele mai mari valori de trafic sunt așteptate pentru perioada lunii august, atunci când fluxurile cresc cu circa 20%. În acest context, Serviciul Vamal continuă dialogul cu autoritățile omoloage din țările vecine pentru a asigura un control operativ pe ambele părți ale frontierei.

Serviciul Vamal are instituit Centrul Unic de Apel (+373 22 574 111), unde pot fi aflate informații privind regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau sesizate eventuale abuzuri admise de către angajații instituției. De asemenea, pe pagina web a Serviciului Vamal, șoferii pot vedea în timp real traficul din cele mai tranzitate posturi, pentru a-și putea planifica ruta optimă.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.