Potrivit informaţiilor preliminare, microbuzul de pe ruta Năpadova-Floreşti s-ar fi răsturnat din cauza unor defecţiuni tehnice la cutia de viteză.

În consecinţă, mijlocul de transport a deraiat de pe traseu şi s-a răsturnat.

Potrivit ofiţerului de presă al Inspectoratului Naţional de Patrulare, Diana Fetco, în microbuz se aflau nouă persoane. Pasagerii s-au ales cu leziuni uşoare şi au fost transportaţi la spitalul raional din Camenca.

Toate circumstanţele şi cauza producerii accidentului urmează să fie stabilite.