/VIDEO/ Povestea unor foști consumatori de droguri. În trecut consumatori de droguri, în prezent – familie fericită

06 iulie 2018, ora 18:48

Alexandru și Valentina sunt împreună de doi ani. S-au cunoscut la Centrul pentru reabilitarea utilizatorilor de droguri „Inițiativa Pozitivă”, din Anenii Noi. Ambii au în spate o poveste tristă, din cauza căreia au început să se drogheze.

„La 12 ani am cunoscut drogurile. La început marijuana, apoi pastile, iar la 14 ani am început să folosesc droguri injectabile. De la 16 ani și până la 26 de ani m-am drogat intensiv” a declarat Alexandru Arabadji.

Ca și în cazul lui Alexandru, Valentina avea doar 14 ani când prima oară, în curte, i s-a propus să încerce marijuana.

„Dar deja când aveam 25-26 de ani am încercat altfel de droguri. Ecstasy, apoi heroina, care a devenit permanentă timp de șapte ani” a comunicat Valentina Arabadji.

La un moment dat, au înțeles că trebuie să pună punct acestui capitol și să înceapă să lupte pentru o viață lucidă. Și-au dat seama că fără ajutor nu vor putea izbuti. Alexandru, impresionat că un prieten de-al său a reușit să scape de acest viciu, a decis să caute și el sprijin.

„Eu am văzut ochii lui limpezi, el s-a făcut bine, avea culoarea pielii normală pentru că toți consumatorii de droguri sunt palizi, au pielea verde și dintr-o parte arată oribil” a susținut Alexandru Arabadji.

Valentina a încercat de șapte ori să treacă cursul de reabilitare, dar ceda de fiecare dată. Până într-un moment, când dorința de a avea un viitor frumos a fost mai mare decât cea de a găsi o nouă doză de heroină. În drum spre centrul de reabilitare, o discuție întâmplătoare cu taximetristul i-a dat puteri și speranța că de data aceasta va merge până la capăt.

„El mi-a povestit despre experiența lui, despre acea organizație unde la rândul său a trecut reabilitarea, dar și despre faptul că acum are o altă viață, și-a refăcut familia și mie mi-a trezit interes” a recunoscut Valentina Arabadji.

După vindecare, Alexandru a rămas să muncească la centru pentru a-i ajuta pe alți zeci de oameni să scape de droguri. Aici a întâlnit-o și pe Valentina, viitoarea lui soție.

„În proces de reabilitare noi nu eram prieteni, dar Alexandru îmi plăcea, eu asta ascundeam, erau sentimente pe care le țineam în secret. După ce am trecut cursul de reabilitare, am început să comunicăm mai des” a menționat Valentina.

După trei ani de discuții și întâlniri au înțeles că vor să fie împreună pentru toată viața. Un an în urmă au făcut o nuntă frumoasă, iar acum își doresc copii.

„Planificăm în viitorul apropiat să încercăm să ne mărim familia. Da, este o dorință comună. Mai planificăm să rămânem lucizi și să trăim mult timp și fericiți, copii planificăm, desigur” au declarat Valentina și Alexandru Arabadji.

Muncesc împreună la o companie și duc un mod de viață sănătos. Nu le este rușine să vorbească despre trecut. Dimpotrivă, speră ca povestea lor să-i motiveze pe cei nesiguri că a venit timpul să spună Nu! drogurilor. De Ziua Internațională de Combatere a Criminațității și Traficului de Droguri, în Moldova este organizată o campanie social-informativă, iar mâine, în PMAN, se va organiza un eveniment cu genericul „Împreună pentru viață”.

Ruslan Poverga, directorul general „Inițiativa pozitivă” a recunoscut că: „În așa mod noi vrem să arătăm că dacă ne vom uni forțele, noi putem crea un mediu sigur pentru ca tinerii să nu înceapă să consume droguri, iar în cazul care s-au ciocnit cu astfel de probleme le vor oferi consultanță pentru a avea un mod de viață sănătos” a susținut Poverga.

Datele oficiale arată că, anual, în Republica Moldova se înregistrează circa 800 de consumatori primari de droguri. Între timp, Centrul Național de Medicină Preventivă a comunicat că numărul persoanelor care se droghează crește în fiecare an cu 40 la sută.

Reporter: Galina Timuș

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram