Zi de doliu în Republica Moldova. 6 iulie 1949 : Operaţiunea „IUG” – cel mai mare val de deportări din Basarabia

Astăzi, 6 iulie, în Republica Moldova este declarată zi de doliu naţional. În memoria victimelor deportărilor staliniste, în toate localitățile din țară drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar la ora 10.00 va fi ținut un minut de reculegere.

În toate bisericile din Moldova, între orele 10:00 și 10:10, se vor trage clopotele, iar apoi se vor oficia slujbe de pomenire a celor trecuți la Domnul în urma deportărilor staliniste, dar și pentru cei decedați în închisorile comuniste.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va porni la ora 10:00 sirenele în memoria jertfelor valurilor de deportări.

La ora 11:00, la Palatul Republicii va fi organizată o masă de pomenire a victimelor deportărilor staliniste

Astăzi se împlinesc 69 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste organizate în Basarabia. În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, Basarabia a cunoscut infernul. Începând cu ora 02.00 și până la ora 20.00 seara a zilei de 7 iulie a avut loc operaţiunea denumită conspirativ „IUG”.

11.293 de familii de basarabeni, cu un număr total de 35.050 de persoane, au fost deportate în acea zi în regiuni din Siberia, Extremul Orient şi Kazahstan. 7620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte acuzate de „colaborare cu fasciştii”, de „apartenenţă la partidele burgheze româneşti sau la secte religioase ilegale”.

Deportările din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, operaţiune denumită conspirativ „IUG”, s-au făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, membrilor partidelor politice, gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.

Hotărârea, care prevedea deportarea în Kazahstan, Asia Centrală şi Siberia, era însoţită de un act adiţional în care se specifica că „deportarea categoriilor menţionate să se facă pe vecie”.

Conform documentelor de arhivă, la această operaţiune au participat 4496 de „lucrători operativi” ai Ministerului Securităţii de Stat al URSS, inclusiv aduşi din alte republici, 13.774 de ofiţeri şi soldaţi şi 4705 de activişti de partid din Moldova.

Pentru asigurarea transportului intern a celor ce au fost ridicaţi au fost mobilizate 4069 autovehicule, iar pentru transportarea basarabenilor în Siberia şi RSS Kazahă au fost pregătite 30 de eşaloane de tren, respectiv 1573 de vagoane de vite.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.