Spații de odihnă pentru toate categoriile de vârstă. La Orhei a fost dată în exploatare încă o curte modernizată

curte

„Operațiunea Curtea” la Orhei, ia amploare. Astfel locatarii mai multor blocuri multietajate se pot bucura de o priveliște frumoasă în preajma caselor lor, unde pot beneficia de spații de odihnă și relaxare amenajate pentru toate categoriile de vârstă. 

Prin urmare, în cadrul programului de infrastructură locală „Operațiunea Curtea”, au fost reparate capital și modernizate curțile adiacente blocurilor de apartamente de pe adresele: Sadoveanu 3, Sadoveanu 34, Ștefan cel Mare 6, Ștefan cel Mare 6A, 1 Mai 55 precum și 1 Mai 57.

curte1

Lucrări de construcție au durat câteva săptămâni, iar după finisarea acestora curțile blocurilor s-au transformat în adevărate oaze pentru odihnă. Au fost replantate gazoanele și răzoare cu flori, au fost sădiți arbori și arbuști. Pentru copii au fost instalate terenuri de joacă, iar pentru odihna persoanelor în etate au fost amenajate zone liniștite, umbroase și verzi. Totodată au fost instalate și renovate peste 20 de bănci.

curte2

Pentru realizarea acestor lucrări au fost utilizate 270 de tone de asfalt pe o suprafață totală de 3.500 de metri pătrați. Au fost instalate 280 de metri de trotuar nou. Au fost construite parcări noi cu o suprafață totală de 420 de metri pătrați, au fost echipate locuri speciale pentru curățarea covoarelor și uscarea hainelor. La toate lucrările sunt utilizate materiale de construcție de calitate, iar proiectul este finanțat din mijloace financiare proprii.

curte2

Modernizarea capitală a curților rezidențiale ale blocurilor de apartamente din Orhei a început cu aproximativ o lună în urmă, imediat după darea în exploatare a primei curți reparate. Mai mult, toate curțile clădirilor înalte din oraș vor fi transformate.

curte3

curte4

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente