Parlamentul European a adoptat astăzi o rezoluție în urma situației create de invalidarea alegerilor din Chișinău prin care anunță despre suspendarea primei tranșe a asistenței microfinanciare, dar și a suportului bugetar care urma să fie acordat Moldovei. Purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari, a declarat că rezoluția adoptată este una politică și că este regretabil că războiul politic din țara noastră a fost exportat în Parlamentul European.
Totodată, potrivit lui, rezoluția nu va avea efecte de ordin economic sau financiar asupra Guvernului și nici asupra cetățenilor.
„Este regretabil că războiul politic din țara noastră a fost exportat în Parlamentul European de către câțiva lideri politici moldoveni, care recurg la gesturi îndreptate împotriva moldovenilor, doar pentru a-și atinge scopurile meschine. Constatăm că, prin votul de astăzi, grupul politic, care a inițiat moțiunea, a dat semnalul că, în loc să susțină Moldova și cetățenii ei, indiferent de orientări politice, preferă să susțină doar anumite partide politice neparlamentare și pe liderii acestora”, se arată în declarația formațiunii.
Potrivit acesteia, rezoluția nu a trezit interesul euro-deputaților, aceasta fiind dezbătută cu sala aproape goală, din care au lipsit până și majoritatea celor, care fac parte din partidul care a inițiat-o. De asemenea, PDM menționează că rezoluția votată în Parlamentul European nu a întrunit un larg consens, dimpotrivă, au fost multe voci critice la adresa inițiatorilor rezoluției, precum și critici aspre și argumentate în ceea ce privește conținutul ei.
„Este o rezoluție politică, prin care se dă un start prematur campaniei electorale pentru viitoarele alegeri din Moldova. Nu este exclus că aceasta rezoluție va eroda semnificativ și încrederea moldovenilor în Uniunea Europeană, după ce, în timpul mandatului actualului Guvern, ea a cunoscut o creștere record”, mai spun democrații.
Potrivit PDM, rezoluția nu va avea efecte de ordin economic sau financiar asupra Guvernului și nici asupra cetățenilor, deoarece creșterea economică înregistrată în acest an permite ca toate proiectele și angajamentele să fie îndeplinite în termen.
Purtătorul de cuvânt al partidului, Vitalie Gămurari, mai anunță că reprezentanții Guvernului și ai Parlamentului vor veni, mâine, cu declarații oficiale și vor anunța modul în care se va acționa mai departe.
Menționăm că, Parlamentul european a adoptat astăzi o rezoluție în cere Comisiei Europene (executivul european) să suspende plata oricărei tranșe din asistența macrofinanciară de 100 de milioane de euro pentru Moldova.