„Din cauza sărăciei, o mare parte din pacienți, chiar dacă sunt diagnosticați la timp, abandonează tratamentul”

Interviu cu Tatiana Melnic, medic cardiolog:

— Recent, v-ați întors în România din Germania cu primul loc obținut la Congresul Internațional privind complicațiile în timpul intervențiilor cardiovasculare. Ce înseamnă acest premiu pentru dvs. și cum ați ajuns în această competiție?

— Da, este adevărat. În perioada 13-15 iunie la Dusseldorf, Germania, s-a petrecut acest congres. Este un congres de cardiologie intervențională și cardiochirurgie care se desfășoară în fiecare an și care are ca temă de discuție complicațiile intra- și postoperatorii, ce pot apărea în activitatea medicală de zi cu zi. La congres au participat cardiologi, cardiologi intervenționiști si cardiochirurgi din 25 de țări, atât din UE, cât și din afara acestui spațiu.

— Mai exact, ce a trebuit să faceți ca să ajungeți la acest congres?

— Am aplicat cu un caz al unui pacient care, în opinia mea, a fost un succes medical. În urma selecției celor mai interesante cazuri, am fost aleasă să particip.

— Cu cine ați concurat pentru premiu?

— Congresul a durat 3 zile, în care au fost prezentate în sesiuni speciale 36 de cazuri clinice. Am concurat cu 36 de participanți, din 25 de țări. Într-un final, în ultima zi, cei trei președinți ai congresului au decis că premiul întâi va fi acordat României, pentru cel mai bun caz prezentat în cele trei zile, cu cea mai mare reușită de succes medical. Pentru mine, acest rezultat este o mare reușită, în spatele căreia stă munca asiduă a întregii echipe medicale în care activez. Toți au muncit cu mare meticulozitate și dăruire profesională, ca într-un final să putem reuși această performanță. Practic, este un trofeu în portofoliul meu, fiindcă am fost unica participantă din România acceptată de Comitetul organizatoric al congresului să participe la acest eveniment.

— Dvs. ați activat o perioadă în R. Moldova. Cum a fost să lucrați aici și de ce ați decis să plecați?

— Da, am făcut facultatea în R. Moldova, după care au urmat trei ani de rezidențiat, apoi încă doi în secundariat clinic pe cardiologie și încă patru ca doctorandă în cardiologie. Acești ani au fost plini de multă muncă asiduă, de nopți nedormite, de urcușuri și coborâșuri. Toate acestea m-au făcut să devin mai puternică. Chiar și așa, recunosc, au fost câteva momente în care mi-am dorit să las totul.

— Ce diferențe dintre sistemul nostru medical și cel din România observați?

— Diferențele sunt foarte mari. Practic, cele două sisteme nu pot fi comparate între ele, și aici nu mă refer la buna calificare și cunoștinţele medicale, ci la atitudinea statului față de sistemul medical. Voi veni cu un simplu exemplu, fără să comentez mai mult. Un medic specialist în R. Moldova, după 10 ani de muncă, are un salariu bugetar echivalent cu 1/4 din salariul pe care îl primește un medic rezident în România, un medic care recent a absolvit universitatea în primul an de rezidențiat are un salariu net de 20 de mii de lei.

— Cum a fost să plecați în România, să vă adaptați acolo?

— M-am considerat întotdeauna o naționalistă, mi-am iubit și o să-mi iubesc întotdeauna țara. Acolo am crescut, acolo m-am format ca specialist, acolo sunt părinții mei, amintirile mele, cei mai buni prieteni tot acolo sunt, chiar dacă o mare parte dintre ei au emigrat spre zări mai senine, cum se spune. România e casa mea acum, deși, istoric vorbind, am rămas tot acasă, fiindcă suntem același popor, vorbim aceeași limbă, avem același port și aceleași tradiții. Din primul moment aici, am simțit că sunt acasă.

— Ce credeți că îi lipsește sistemului de sănătate de la noi?

— Foarte multe îi lipsesc sistemului medical din R. Moldova. Păcat că oamenii care ar trebui să schimbe lucrurile în țărișoara noastră nu mișcă niciun deget ca acestea să evolueze spre bine. Cu toate acestea, sistemul de învățământ medical a dat și încă va mai da oameni cu potențial, care se vor dedica trup și suflet specialității alese.

— În opinia dvs., se interesează suficient autoritățile de situația tinerilor medici de la noi?

Autoritățile nu se interesează, în opinia mea, absolut deloc de tinerii specialiști sau de medicii în formare. Din acest motiv și avem plecări în masă ale medicilor în afară, iar ăsta este abia începutul. Cu salariile pe care le primesc tinerii specialiști din R. Moldova am putea zice că nu trăiesc, ci supraviețuiesc. Ca să devii un medic bun, ai nevoie să investești permanent în noi cunoștințe chiar şi cărțile nou-editate costă bine, nemaivorbind de participarea la congrese sau la cursuri de perfecționare în domeniu, sunt cheltuieli pe care trebuie să ți le asiguri personal.

— Cum vedeți implicarea politicului în sistemul de sănătate? De multe ori politicienii din R. Moldova își fac rating pe seama unor schimbări din sistem, care nu întotdeauna au rezultatul scontat.

— Nici nu știu cum să vă răspund la această întrebare. Dacă e să privim retrospectiv, în sistemul de sănătate din R. Moldova s-au făcut schimbări, și aici mă refer mai mult la renovările și la dotările cu echipament medical de care au beneficiat în ultimul timp o bună parte din instituțiile medicale de profil. Cu toate că mai este mult de muncă, e totuși un pas înainte, majoritatea proiectelor fiind finalizate din fonduri europene. În rest, avem același nivel de sărăcie, pacienți nemulțumiți care-și dau aproape 50% din salarii și pensii pe medicamente, care sunt foarte scumpe comparativ cu coșul minim de consum. O populație îmbătrânită și foarte bolnavă, asta avem.

— Foarte mulți medici din R. Moldova migrează spre România sau spre alte state europene, și nu numai. Cum credeți, de ce se întâmplă asta?

— Aceste state oferă o viață mai bună. Medicul nu trebuie considerat sclavul societății, dar, din păcate, acasă, în țara noastră, așa ne simțim.

— Medicii din Moldova se tem să vorbească despre problemele din sistem. De ce credeți că se întâmplă asta?

— Este adevărat, aproape întotdeauna medicii se tem să vorbească și cauza este una cunoscută chiar dacă într-un colectiv majoritatea din personalul medical nu este de acord cu anumite ilegalități, situații sau alte lucruri, nimeni nu va avea curajul să iasă în față și să-și spună cu voce tare păsul, fiindcă imediat sau în cel mai scurt timp această persoană va fi amenințată cu demisia ori, în cel mai bun caz, i se va spune în privat că ar fi bine să stea în banca sa. Și sunt sigură că, din cei care vor citi interviul, 90% îmi vor da dreptate. Oamenii care mai au curaj și un pic de tupeu să înfrunte fărădelegile sistemului sunt cei din generația noastră, care oricum încă nu se află pe un post fix zările pentru noi sunt libere și deschise. Cel mai greu este pentru cei care sunt într-un colectiv de mai mult de 15 ani, au acasă familie, copii și unica sursă de venit pentru ei este aceasta. Acești doctori cunosc toată mizeria sistemului, în mare parte nu o acceptă cu sufletul, dar sunt forțați să rabde, pentru că nu au altă ieșire din situație. Spun asta din experiență proprie și recunosc că am fost amenințată cu demisia nu o dată, nu de două ori, ci de nenumărate ori. Amenințările au început cu denigrări la raportul de gardă, de față cu tot colectivul spitalului în care lucram în trecut. Și una din cauze multora le va părea banală. E vorba de cazul unui pacient tânăr care cerea în disperare ajutor și, din dorința de a-l salva, am acceptat să facem o campanie de promovare a cazului. Atunci, am întâmpinat mari piedici din partea sistemului, am fost chiar amenințată cu demisia din funcție, dacă mai continui să promovez acel caz. Am folosit în spotul publicitar o frază care urma să-mi complice viața la maximum: „Pacientul suferă de o boală cumplită numită disecție de aortă, care îi poate curma viața în mai puțin de 5 secunde, dacă apar complicații. Această patologie, la ora actuală, nu poate fi tratată în R. Moldova”. Toată lumea medicală cunoaște asta, dar nimeni nu o va spune cu voce tare. Tratăm la noi acasă doar parțial disecția de aortă de tip A. De un asemenea tratament a beneficiat și pacientul meu i s-a înlocuit doar o porțiune din aortă în urgență, în rest disecția reziduală progresa și durerile lui erau chinuitoare. Încercam cu disperare să explic că omul are o unică șansă de salvare, dacă în timpul apropiat va beneficia de un tratament endovascular de ultimă generație într-un centru de excelență, în care aceste intervenții se practică cu o rată de succes foarte mare. Am tot respectul pentru sistemul medical din R. Moldova, avem specialiști care ne duc faima în lumea întreagă și ne fac să ne simțim mândri de asta, dar în același timp mai există o părticică de specialiști care nu vor să accepte public niște adevăruri și fac tot posibilul să sugrume orice luminiță, ca, pe alocuri, să rămână ei singurii Dumnezei, singura șansă de salvare. Nici nu vreau să-mi mai aduc aminte prin ce zile stresante și pline de umilință a trebuit să trec ca să pot să ajut un om care cerșea asta cu disperare. Au fost clipe când am vrut să renunţ presiunile erau prea mari, dar lacrimile acestui bărbat de 40 de ani m-au făcut să risc și să vreau să continui. Acest pacient este bine acum, are o viață normală și va îmbătrâni frumos alături de soție și copil. Sunt mândră că am avut curaj să merg până la capăt și să reușesc să duc la bun sfârșit acest caz. Cazul clinic cu care am participat în Germania și am luat premiul întâi a fost al acestui pacient. Acesta a fost apogeul bucuriei, când lumea medicală de talie internațională rămâne fascinată de tratamentul aplicat și rezultatele obținute în tratarea acestui caz. Nu pot să va redau în cuvinte emoțiile pe care le-am trăit atunci, e ceva de nedescris. Un om simplu, căruia necondiționat i-am întins o mână de ajutor mi-a umplut sufletul de bucurie. E ca un bumerang ceea ce am dat, aceea am și primit.

— În R. Moldova se vorbește foarte mult despre mita care se dă medicilor, și aici părerile se împart. Cum este văzut acest fenomen în România, din perspectiva medicilor, dar și a pacienților?

— Da, mita e o problema actuală, dar e o problemă a sistemului. Atunci când îți plătești un angajat care își petrece 8 ore pe zi, uneori chiar și mai mult, cu un salariu care de cele mai multe ori nu depășește nici măcar 200 de euro, cumva automat sistemul îl obligă pe acest angajat să accepte mita, fiindcă el nu poate să supraviețuiască de unul singur, iar dacă mai are acasă familie și copii, atunci e coșmar. Sigur, nu sunt de acord cu aceasta sub nicio formă, dar nu e problema medicilor, ci a celor de la guvernare, care plătesc acești oameni cu salarii mizere, pe când ei ridică salarii mai mult decât decente pentru munca pe care o fac. Ca să dispară fenomenul acesta, ar trebui să crească nivelul de trăi și salarizare în toate sistemele, nu doar în medicină, fiindcă această problemă o putem considera cancerul societății, și atunci fiecare specialist, din orice domeniu ar fi el, având un salariu decent, o să-și exercite munca la cel mai înalt nivel, fără să ajungă să se înjosească acceptând poate ultima bancnotă de 50 de lei de la un pensionar. În instituția în care activez eu acum, nivelul de performanță este unul de excelență. Și ca să vă dau un mic exemplu, o zi de spitalizare în clinica noastră la cerere se apropie de 400 de euro pe zi, deci cuvântul mită nu există aici și nici nu cred că cineva din colegii mei au rostit în ultimii cinci ani acest cuvânt.

— De ce ați ales să faceți medicină, și de ce anume cardiologie? Cum a fost să faceți studii în R. Moldova, credeți că calitatea studiilor de aici corespunde standardelor europene?

— Am ales sa fac medicina fiindcă asta am simțit că vreau dintotdeauna, îmi place ceea ce fac și, dacă ar fi să aleg încă o dată, tot asta aș face. Studiile în R. Moldova, și o să mă refer acum doar la cele în medicină, sunt de cea mai înaltă calitate, noi chiar putem concura cu țările europene. La noi se face foarte multă carte, chiar dacă trăim în condițiile în care trăim. Noi devenim clinicieni foarte buni, fiindcă avem de la cine învăța. Eu am avut marea onoare să-i am ca mentori în cei 9 ani de activitate pe doi cei mai de vază specialiști în cardiologie și cardiologie intervențională pe care îi are R. Moldova, și mă refer la prof. Valeriu Revenco şi prof. Ion Popovici, oameni care au pregătit și la sigur vor mai pregăti mulți ani înainte generații de aur pentru cardiologie.

— De ce afecțiuni cardiologice suferă cel mai des pacienții din R. Moldova? Care este cauza cea mai frecventă a apariției acestor afecțiuni la pacienții de la noi?

— Afecțiunile cardiovasculare ocupă primul loc în lume la capitolul cauză a mortalității. Moldova înregistrează și ea valori crescute ale mortalității din cauză cardiovasculară, și paleta bolilor cardiovasculare este una foarte mare. În primul rând, stăm foarte slab la capitolul prevenție. Inițial ar trebui să prevenim, ca după să avem doar cazuri sporadice la tratament. Și, în al doilea rând, din cauza nivelului de sărăcie, o mare parte din pacienți, chiar dacă sunt diagnosticați la timp, abandonează tratamentul fiindcă medicamentele și investigațiile sunt foarte costisitore, respectiv, cheltuielile se ridică mult deasupra coșului minim de consum. Ca rezultat, avem ceea ce avem o populație bolnavă, care practic trăiește de azi pe mâine. Cauzele cele mai frecvente de apariție a bolilor cardiovasculare sunt stresul, nivelul crescut de sărăcie, alimentația, consumul excesiv de tutun și alcool.

— Ce șanse de supraviețuire au pacienții cardiaci care nu se tratează la timp din cauza sărăciei?

— În ultimii ani, OMS trage semnale de alarmă în ceea ce privește „întinerirea” bolilor cardiovasculare. Dacă acum câțiva zeci de ani infarctul miocardic îl puteam întâlni după vârsta de 50 de ani, acum această patologie este înregistrată și la tinerii de 30 de ani. Metodele de tratament au evoluat, dar viteza progresiei patologiilor cardiovasculare uneori le depășește. De aceea, mortalitatea de geneză cardiovasculară rămâne pe primul loc la nivel mondial. Șansele sunt în funcție de cât de repede reușește pacientul să ajungă la un punct medical, care să poată să-i pună diagnosticul corect și să-i și mai aplice tactica corectă de tratament în timp util. De obicei, acest lucru este tergiversat de foarte multe ori de factorul uman.

— În același context, cât de repede ajung ambulanțele în România la pacienți? În R. Moldova, sunt câteva cazuri recente în care pacienții au avut de suferit inclusiv pentru că ambulanța a venit foarte greu sau chiar când a refuzat să vină.

— Are și sistemul de sănătate român lacune mari la acest nivel. Una ar fi că orașele mari sunt supraaglomerate, și atunci, ca să traversezi Bucureștiul, de exemplu, dintr-un capăt în altul, îți ia cam o oră în cel mai bun caz, chiar dacă ambulanța are prioritate. Alt punct negativ ar fi că ambulanțele de stat refuză categoric să transporte un pacient de la domiciliu la un spital privat, chiar dacă pacientul confirmă că a fost operat de această instituție și este așteptat de medicul de gardă. Ele sunt obligate să transporte pacientul la cea mai apropiată instituție de stat pentru ajutor de urgență. Pacienții, pentru a ajunge la clinici private, își comandă serviciul privat de ambulanțe. Mai sunt destule nuanțe în acest sens.

— Ați observat diferențe de atitudine între pacienții de la noi și cei din România?

— Nu sunt diferențe de atitudine între pacienți, că, până la urmă, un pacient suferind, de orice naționalitate ar fi, vine la medic să ceară ajutor. Dacă ai reușit să-i rezolvi cât de cât problema și i-ai îmbunătățit calitatea vieții, vei rămâne în memoria sa pentru mult timp și îți va fi recunoscător că ai putut să-i mai dăruiești momente alături de oamenii dragi.

— Vă amintiți de vreun caz din practica dvs. medicală care v-a marcat?

— Da, există unul de care-mi amintesc și azi. E cel de care am vorbit mai sus. Acum doi ani, am primit la consultație un pacient de 40 de ani care suferea de disecție de aortă. E o patologie care, din păcate, în R. Moldova e tratată doar parțial, din cauza lipsei de echipament medical. I-am povestit acestui om că sunt centre în lume unde se poate trata cu succes, însă el nu-și putea permite asta, deoarece costurile intervenției depășeau cu mult bugetul familiei, el trăind cu soția și fiul de 8 ani într-o cameră de cămin. Și atunci ochii triști ai acestui om m-au mișcat – un bărbat de 40 de ani care cere cu disperare ajutor și toți îl ignoră. Am avut câteva zile în care mă culcam și mă gândeam în permanență la acest om, și atunci, într-o zi, am decis că vreau să încerc să fac ceva pentru el. Cu foarte mari eforturi, dar și piedici din partea persoanelor din sistemul medical, am ajuns să fac o campanie televizată pentru o perioadă de trei săptămâni și am reușit într-un final să fac cazul lui public și să strângem suma necesară, astfel încât el să poată fi operat cu succes peste hotarele țării. Pavel este acum foarte bine și cea mai mare bucurie se reflectă în ochişorii băiețelului său. L-am văzut la consultații acum trei săptămâni la clinica în care activez. E un om practic sănătos, cu o foarte bună calitate și speranță de viață.

— Câte ore pe zi munciți? Ce lucruri din activitatea dvs. rămân după cortină, despre ce greutăți nu cunosc pacienții?

— Aproximativ 8 ore pe zi, uneori rămân mult peste program ca să reușesc să fac totul, dar în pofida acestui fapt, mai rămân lucruri neterminate și mai am multe de învățat. Noi, medicii, suntem mereu în formare și niciodată nu putem spune că gata, știm totul. Întotdeauna este loc pentru mai bine. Cel mai mult regret însă faptul că nu am reușit să-mi fac o familie până acum, să am un copil, să încerc să simt și să trăiesc și alte emoții. Dar, sper că asta se va întâmpla în cel mai scurt timp. Atunci când pacienții vin la noi, au această viziune a unui om care e perfect și nu are nicio problemă, ca la un fel de judecător, care are de soluționat ceva, după care trece la următorul caz, și apoi la altul… Dar, nu este așa, şi noi suntem oameni, şi noi avem trăiri, şi noi avem dreptul să fim bolnavi, şi noi suferim, şi noi avem uneori nevoie de ajutor, fiindcă și noi suntem oameni vii, doar că avem o altă menire.

— Vă gândiți să reveniți în R. Moldova?

— Voi reveni în Moldova de fiecare dată doar ca să-mi revăd familia, prietenii și oamenii dragi sufletului, dar să activez în sistemul medical de acolo este exclus.

Pentru conformitate, Aliona Ciurcă