Ploile torențiale din luna iunie au cauzat prejudicii de peste 16 milioane lei

Comisiile pentru situații excepționale teritoriale au estimat prejudiciile materiale în urma ploilor torențiale din luna iunie. Potrivit acestora, precipitațiile au cauzat pagube în sectorul agrar în valoare de 16 milioane 163 mii lei.

Potrivit IGSU în urma informațiilor colectate precipitațiile au afectat 399 ha de vii, 280 ha de livezi, 618 ha de porumb, 421 ha de grâu, 209 ha de orz dar și 200 ha de rapiță.

Mai mult, ploile au afectat și peste 145 ha de legume.

Cele mai multe prejudicii au fost înregistrate în raioanele Comrat, Vulcănești, Telenești, Sîâgerei Edineț dar și Căușeni.

Conform informațiilor raportate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, precipitațiile au distrus 4 poduri dar și 7 km de drum.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.