18:58:26 19.04.2024
Stiri

Piața valutară din R. Moldova este PUTERNIC sincronizată cu ciclurile electorale. Ce se va întâmpla cu LEUL în preajma alegerilor parlamentare din toamnă

Economie 01.07.2018 11:30 Vizualizări3163 Autor: Ziarul National
Piața valutară din R. Moldova este PUTERNIC sincronizată cu ciclurile electorale. Ce se va întâmpla cu LEUL în preajma alegerilor parlamentare din toamnă


„Dacă analizăm evoluția pieții valutare din ultimii 15 ani, atunci observăm o sincronizare aproape perfectă a pieții cu ciclurile elecotare. Și, anume, cu 2-3 ani înaintea alegerilor au loc acumulări de surplusuri valutare pe piață, cea ce duce la aprecierea valutei. Apoi, în an electoral, așa cum s-a întâmplat în 2009, 2010 și 2014, apare un deficit brusc de valută, care e condiționat de retragerea masivă a valutei”, susține economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, în prezent se conturează aceeași tendință: „Rezervele valutare se acumulează 2-3 ani până la alegeri, iar în anul electoral ele se reduc de fiecare dată cu circa 700 de milioane de USD. Doi ani înainte de alegeri am urmărit procesul de acumulare, iar acum avem toate premizele să spunem că vom asista la reduceri, însă ele vro fi mai mici. Un tablou mai clar se va contura în luna septembrie”.

Ioniță mai subliniază că, în anul 2009, înainte de alegeri, ca urmare a presiunii de a menține cursul valutar, BNM a intervenit pe piață cu circa 700 de milioane de USD. Apoi, până în 2013, au avut loc acumulări de valută, iar în 2014 - pierderi de 700 de milioane de USD (jaful din sistemul bancar). În 2016 și 2017, iarăși am avut creștere de valută, iar 2018 - an ale electoral.

„În acest an vânzările de valută străină din partea cetățenilor vor fi de 2,1 miliarde de USD. Totodată, se atestă o crește mai rapidă a cererii de valută pe fundalul majorării importurilor cu 23%, față de creștrea exporturilor cu doar 17%. Iar până la sfârșitul anul vom asista la o cerere mai mare de valută față de ofertă, însă acest lucru nu se va răsfrânge asupra cursului valutar. Totodată, piața valutară din R. Moldova este sincronizată cu alegerile. Chiar dacă necesitatea de valută crește, cursul valutar va fi unul stabil”, a explicat Ioniță.

Alt factor care influențează piața valutară sunt exporturile. „În doi ani avem o creștere puternică a livrărilor de mărfuri și produse în străinătate, iar aprecierea monedei naționale a lovit dur exportatorii. Totuși, o parte din pierderi sunt amortizate prin faptul că o pondere semnificativă a mărfurilor sunt exportate în UE. Anul trecut pierderile, dacă ținem cont de cursul valutar față de dolari americani ale exportatorilor, s-au ridicat la patru miliarde de lei, iar în 2018 suma o va depăși pe cea de anul trecut”, a precizat Ioniță.

Leul moldovenesc s-a apreciat față de dolarul american în ultimii doi ani cu 20%, însă față de euro cu doar 6,5%. Acest lucru se explică prin faptul leul moldovenesc a fost mai apropiat de euro, deoarece economia R. Moldova este conectată la UE. „Circa 65% din exporturi sunt direcționate în comunitatea europeană. R. Moldova are economia conectată le euro și remitențele la fel dar cursul valutar rămâne conectat la dolar. Poate este cazul ca BNM să revadă cursul de referință și să-l raporteze la euro atunci nu ar fi așa de mare fluctuația”.

Factorul fundamental care au dus la aprecierea leului, în opinia lui Ioniță, sunt intrările de valută străină în țară după anul 2013 (exporturile și vânzările nete de valută străină ale cetățenilor). „În 2013 intrările nete de valută ale cetățenilor cumulativ cu încasările din exporturi au constituit 5,4 miliarde de lei. În 2015 după frauda bancară vânzările au însumat 3,5 miliarde de lei, cu 2 miliarde USD mai puțin. Și acest lucru s-a întâmplat pe fundalul reducerii exporturilor în Rusia și a reducerii remiterilor cetățenilor de la 2,93 miliarde la 1,56 miliarde USD”.

Cumulativ, în 2017 și 2018, cetățeni au vândut circa 700 milioane USD, mai mult decât cererea din partea economiei. „Or, surplusul de valută a creat presiune pe piața valutară și a apreciat moneda națională. Iar BNM a fot nevoită să intervină pentru procurarea excedentului de valută. Aprecierea leului a dus la pierderi contabile de 4 miliarde de lei ale rezervelor valutare ale BNM. Pierderea este una de ordin contabil, fără efecte reale. Altfel spus la cursul dolarului de 20 de lei, banca central, la fiecare miliard USD în lei, avea rezerve de 20 miliarde de lei”.

În concluzie, Ioniță a spus că cele 700 de milioane de USD ale populației se regăsesc în depozite și în masa monetară sterilizată de BNM. „Pentru următoarele luni anticipăm o creștere mai rapidă a cererii de valută față de ofertă, fapt ce va scădea din potențialul de apreciere a leului. În toamnă e posibil și o intervenție a BNM pe piața valutară, sub formă de vânzare a valutei pentru a acoperi cererea de valută crescândă. Însă, toate aceste mișcări nu vor fi suficient de puternice pentru a determina o schimbare bruscă a cursului valutar. Vom asista la un curs valutar stabil, cu o posibilă ușoară depreciere a leului”, a conchis economistul.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md