Primarul orașului Taraclia și-a anunțat demisia după ce au fost publicate rezultatele examinării cazului de intoxicație a 29 de copii

ansa

Primarul orașului Traraclia, Serghei Filipov, a anunțat că va demisiona. Decizia a fost luată în urma publicării rezultatelor examinării cazului de intoxicație a 29 de copii de la tabăra de vară „Ciaica”.

„Îmi dau demisia. Îmi asum răspunderea pentru tot ce s-a întâmplat. Au fost vremuri și mai grele, dar nu a fost atât de josnic. Le mulțumesc angajaților Serviciului medical prespitalicesc și multor alte instituții din Taraclia. Cu sinceritate îmi cer scuze de la părinți. Eu însumi sunt tatăl a trei copii și înțeleg cum v-ați simțit. Iertați-mă, dacă acest lucru este posibil”, a scris primarul pe pagina sa de Facebook.

Vineri, 29 iunie, grupul de lucru, instituit de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, pentru a stabili circumstanțele care au determinat apariția cazurilor de intoxicație la copiii din tabăra de odihnă „Ciaica” din or. Taraclia, a prezentat rezultatele anchetei interne și măsurile pentru prevenirea apariției cazurilor analogice.

Conform concluziilor prezentate de Comisie, a avut loc o îmbolnăvire în grup cu o sursă sigură de agent patogen, care potrivit debutului brusc și perioadei de dezvoltare a intoxicației, precum și consumarea produselor alimentare comune, sunt caracteristice pentru infecțiile transmise pe cale alimentară.

Factorii care au contribuit la declanșarea intoxicației alimentare la copii: deschiderea taberei de odihnă fără autorizație sanitară; admiterea personalului în câmpul muncii fără examenul medical; aprovizionarea obiectivului cu apă din sursă nesigură, inclusiv la blocul alimentar; pregătirea igienică insuficientă a personalului din blocul alimentar; nerespectarea proceselor tehnologice la prelucrarea preliminară și prepararea bucatelor.

Mai multe detalii despre acest caz puteți găsi în articolele anterioare. Au fost stabilite cauzele oficiale ale declanșării intoxicației alimentare din tabăra de la Taraclia și 29 de copii de la o tabără de vară din Taraclia au fost internați cu suspiciune la toxiinfecție. ANSA continuă ancheta.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente