08:58:53 25.04.2024
Stiri

Admonestată pentru ignorarea evenimentelor din 12-13 iunie, guvernarea anunță FACILITĂȚI pentru victimele DEPORTĂRILOR staliniste

Social 30.06.2018 11:00 Vizualizări1690 Autor: Ziarul National
Admonestată pentru ignorarea evenimentelor din 12-13 iunie, guvernarea anunță FACILITĂȚI pentru victimele DEPORTĂRILOR staliniste


Victimele deportărilor staliniste din R. Moldova ar putea beneficia de anumite facilități, anunță Guvernul.

În cadrul unei ședințe prezidate ieri de premierul Pavel Filip s-a discutat inclusiv despre posibilitatea majorării indemnizației lunare pentru deportați, creării unui pachet de servicii medicale profilactice de care victimele deportărilor vor putea beneficia gratuit.

De asemenea, responsabilii au propus ca, în fiecare an, persoanele respective să poată procura bilete de tratament la sanatoriu cu reducere.

Victimele deportărilor vor primi legitimații de tip nou, care vor fi emise și confecționate de către Agenția Serviciilor Publice, în vederea sporirii gradului de siguranță a actului care confirmă statutul persoanelor.

Menționăm că niciun reprezentant al guvernării din R. Moldova nu a participat în acest an la evenimentele dedicate primului val de deportări din Basarabia, organizat în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, fapt pentru care în spațiul public au fost lansate mai multe critici.

Acum, Guvernul anunță că victimele deportărilor staliniste vor fi comemorate pe 6 iulie curent, în ziua în care se vor împlini 69 de ani de la cel mai mare val de deportări din Basarabia. Această zi este declarată zi de doliu național. În toate localitățile din R. Moldova drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar la ora 10.00 va fi ținut un minut de reculegere.

În prezent, în Republica Moldova locuiesc aproximativ 8 000 de deportați. În acest an, ei vor primi din partea statului un ajutor material în sumă de 1 000 de lei, cu 300 de lei mai mult decât în anul trecut.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md