/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Vot final în Congres și exerciții NATO. Preotul de la înmormântarea lui Navalnîi, pedepsit

/FOTO/ Detalii noi privind cauza penală pornită de poliție cu privire la pregătirea dezordinilor în masă

missing
30 iunie 2018, ora 11:20

Poliția a identificat mai multe persoane care distribuie mesaje cu caracter violent atât de pe conturile lor personale, cât și de pe conturi false create în acest scop. Toate persoanele în cauză au fost identificate și au fost citate pentru a fi audiate în calitate de bănuit”, a declarat Radu Botezatu, sef-adjunct al Direcției exercitare a urmării penale pe situații excepționale.

Botezatu a mai menționat că faptele de organizare, conducere a unor dezordini în masă, însoțite de aplicarea violenței, distrugeri de bunuri, aplicarea armelor, opunerea de rezistență violentă, participarea la aceste acte,, chemările la nesupunere violentă cerințelor legitime a reprezentanților autorităților constituie infracțiune prevăzută de 285 cod penal. De asemenea, se pedepsesc penal chemările publice la schimbarea orânduire constituționale, blocarea intenționată a arterelor ș.a.

Informațiile au fost făcute publice în cadrul unei conferințe de presă în care s-au prezentat măsurile de asigurare a ordinii publice și securității circulației rutiere în timpul desfășurării protestului care va avea loc duminică, în mun. Chișinău.

Amintim că, comitetul de rezistență format la inițiativa liderilor PAS și Platforma DA au anunțat organizarea unui protest în Piața Marii Adunări Naționale începând cu ora 14:00. Protestul este organizat după ce alegerile locale din Chișinău au fost declarate nule de către instanța de judecată și de către Comisia Electorală Centrală.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram