Inițial, membrii organizației obștești ODIP protestau pașnic în fața misiunii diplomatice și scandau “Armata rusă afară”. Un bărbat a parcat neregulamentar lângă aceștia și a început o discuție violentă, acuzându-l pe fostul primar că, din cauza lui, hărțile topografice ale orașului nu au mai fost schimbate din anii 70. Luat la rost, acesta a intrat în conflict cu manifestanții și l-a lovit cu pumnul pe președintele organizației unioniste “Noua Dreaptă”, Pavel Vintilă, iar ultimul i-a răspuns cu o pancartă în cap.
Chiar și cu o rană sângerând, agresorul Veaceslav Plămădeală nu a încetat să își apare opinia. “Eu nu l-am lovit pur și simplu. Eu i-am argumentat că până și acum rezultatul unionismului lui Dorin Chirtoacă se reflectă în munca inginerilor la primărie. Și iată acesta e rezultatul. Industrie nu avem, inginerie nu avem. Dar ei ies aici și fac proteste”.
Președintele agresat al organizației Noua Dreaptă, Pavel Vintilă, susține că a fost nevoit să se apere și nu a avut intenții violente. “Deci, o să colaborăm cu poliția, probabil o să depunem și o plângere pentru agresiune. Noi nu am venit aici să ne batem, niciodată nu am încălcat legea când am venit la Ambasada Rusă. În permanență, deja de câțiva ani la rând, facem proteste la Ambasada Rusă pentru retragarea armatei din Transnistria. Pe pancarta cu care l-am lovit era Stalin. I-am dat cu Stalin în cap”.
Și organizatorul protestului, președintele ODIP, Vlad Bilețchi, condamnă acțiunea agresorului. “Acum omul minte că de fapt el e pașnic, că el a încercat să vorbească cu noi cult, să ne explice. Nu e adevărat, toată lumea asta a văzut, e filmat în direct. Sunt camere de luat vederi, care pot confirma că el a venit din start cu un comportament agresiv, rău intenționat și fără să vorbească mult a sărit la bătaie”.
Ambilor participanți ai încăierării le-a fost oferit ajutor medical. Poliția a intervenit imediat la fața locului, iar bărbatul, care nu e la prima abatere de la lege, a fost reținut. În privința acestuia a fost pornită o cauza penală. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă amendă până la 52 500 de lei sau închisoare de până la 3 ani.