Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Maia Sandu, despre decizia CSJ:…

Maia Sandu, despre decizia CSJ: „Plahotniuc a anunțat că este dictatorul Republicii Moldova”

Maia Sandu a ieșit în fața protestatarilor și i-a îndemnat să nu cedeze și să vină mâine dimineață în fața Primăriei. Liderul PAS a anunțat despre faptul că urmează a fi format și un Comitet de rezistență.

„Sunt grei de cap. Le-a trebuit șase ore ca să vină să ne spună nu vor examina recursul. Plahotniuc ne-a declarat război pe față nouă, dar și celor din afara țării. A anunțat clar pe față că el este dictatorul Republicii Moldova și că pentru el nu contează ce vor cetățenii. Nu putem accepta acest lucru. Ne va fi greu, dar nu putem să cedăm”, a menționat Maia Sandu.

Am încercat anterior să îl contactăm pe purtătorul de cuvânt al democraților pentru a comenta declarațiile aduse la adresa PDM, însă acesta nu a putut să ne răspundă la telefon, fiind plecat peste hotare. Deputatul democrat Sergiu Sîrbu ne-a informat că partidul urmează să vină cu o reacție oficială. Acesta a mai precizat că PDM neagă acuzațiile care li se aduc în privința faptului că ar fi implicați în invalidarea alegerilor locale.

Judecătorii Ion Druță, Luiza Gafton și Victor Burduh de la Curtea Supremă de Justiție au declarat inadmisibile recursurile lui Andrei Năstase. Decizia este definitivă și irevocabilă.

Hotărârea CSJ a fost luată la trei săptămâni din ziua în care Andrei Năstase a fost ales primar al capitalei cu 52,57% din voturi. La 3 iunie, Andrei Năstase a câștigat mandatul de un an la șefia capitalei cu un avantaj de 12 644 de voturi față de contracandidatul său, Ion Ceban.