Cetățenii Marii Britanii cer un nou referendum. La Londra au avut loc manifestații pro-UE

protest-londra
Foto: mediafax.ro

Manifestanți pro-UE au ieșit pe străzile Londrei pentru a cere un referendum cu privire la termenii ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Manifestaţia a fost considerată cea mai mare de la votul din 2016 prin care s-a decis la limită părăsirea UE.

La manifestații au participat mai mult de 100.000 de persoane, iar traseul marşului a fost de la Pall Mall până la Piaţa Parlamentului, oamenii umplând străzile capitalei Marii Britanii cu steaguri şi bannere ale UE şi creând o mare de galben şi albastru, culorile simbol ale Uniunii, scrie mediafax.ro.

Manifestanţii anti-Brexit plănuiesc o „vară de acţiune”, cu evenimente din întreaga ţară, menite să încurajeze opoziţia faţă de Brexit şi crearea de presiuni asupra guvernului pentru a oferi publicului mai multă implicare.

Parlamentul urmează să voteze acordul final de Brexit în toamnă, Guvernul insistând în mod repetat asupra posibilităţii de a părăsi UE fără un acord de retragere.

Marşul vine după un sondaj citat de The Independent, conform căruia aproximativ 48% au cerut un referendum asupra „înţelegerii finale”, faţă de 25% care nu a vrut un alt vot.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente