Linkuri accesibilitate

Parlamentul Macedoniei a simplificat procedura ratificării acordului cu Grecia privind noul nume al țării


Parlamentul de la Skopje a decis să simplifice procedura ratificării acordului cu Grecia prin care denumirea fostei republici iugoslave va fi Macedonia de Nord. Adunarea Națională a adoptat cu 69 de voturi contra 40 simplificarea procedurii, în ciuda manifestărilor din stradă împotriva redenumirii țării. Spicherul Talat Xhaferi a spus că ratificarea acordului cu o majoritate simplă este așteptată până la sfârșitul săptămânii. Dacă va fi ratificat, acordul anunțat săptămâna trecută de prim-miniștrii grec și macedonean va rezolva o dispută de 27 de ani, care a împiedicat aderarea fostei republici iugoslave la NATO și Uniunea Europeană. După destrămarea fostei Iugoslavii, Grecia s-a opus mereu folosirii de către vecina sa de la nord a numelui simplu „Macedonia”, spunând între altele că ar implica pretenții teritoriale la adresa provinciei omonime din nordul Greciei.

XS
SM
MD
LG