Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Deputați comuniști, „cumpărați” cu sute…

Deputați comuniști, „cumpărați” cu sute de mii de euro? Cum comentează PDM acuzațiile

Foto: TV8.md

Președintele fracțiunii parlamentare PCRM, Inna Şupac, susține că liderul democraților, Vlad Plahotniuc, „ar fi cumpărat” deputații comuniști cu o sumă care se ridică în total la circa 5 milioane de euro. Purtătorul de cuvânt al democraților respinge însă aceste acuzații.

„Mereu discutăm despre cauzele fenomenului de trădare politică. Este vorba de sume de la 200 până la 500 de mii de euro, care variază în dependență de funcția în partidul din care este cumpărat, la care se adaugă plicuri lunare cu câteva mii de euro. Ce să mai vorbim, dacă pentru cumpărarea a 15 trădători din PCRM, Vlad Plahtoniuc, cum se vorbește, a trebuit să cheltuie circa 5 milioane de euro”, a scris pe facebook deputata Inna Șupac, fracțiunea PCRM.

Contactat de Ziarul de Gardă, purtătorul de cuvânt al democraților a negat acuzațiile, menționând că dacă există probe, comuniștii nu au decât să se adreseze organelor de drept. Vitalie Gamurari a mai adăugat că prin intermediul acestor declarații unele partide încearcă să atragă atenția în contextul viitoarelor alegeri parlamentare.

„Dacă declarația ar fi fost făcută de cineva fără funcție politică, ar fi apărut întrebarea cât este de veridică. Dacă există probe concrete cum că s-ar fi cheltuit bani pentru coruperea unor deputați, atunci cu aceste probe se adresează organelor de drept, care trebuie să le examineze și să se expună”, susține Vitalie Gamurari.

Întrebat de jurnalista Natalia Morari de ce nu se adresează Procuraturii în acest sens, Vladimir Voronin a declarat că nu are încredere în această instituție pentru că ea trebuia să rezolve problema miliardului.

„Am introdus un proiect de lege în 2015 despre corupția politică și aceasta a stat doi ani și nu a fost inclus în ordinea de zi. Proiectul a fost completat și din nou stă în Parlament. Nici o mișcare. Ei sunt câini ca să își prindă singuri coadă?”, a spus liderul comuniștilor în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, Partidul Democrat a acumulat 15,8% din sufragii, obținând 19 mandate în Parlament. În decembrie 2015, 14 deputați comuniști au părăsit fracțiunea PCRM formând platforma social-democrată „Pentru Moldova”. Ulterior, în martie 2017 aceștia au decis să adere la Partidul Democrat.

Liderul fracțiunii parlamentare a democraților, Marian Lupu, a declarat atunci că decizia celor 14 deputați este un pas care va duce la consolidarea majorității parlamentare, fracțiunea PDM devenind cel mai numeros grup politic din Parlament.

Acum Partidul Democrat are deja 42 de mandate în Legislativ, după ce fosta comunistă, Aliona Babiuc, a aderat în rândurile democraților.

Foto: TV8.md