19/06/2018

Nereguli admise de judecătoarea Lilia Lupașco la completarea declarației de avere pentru anul 2017. Aceasta a vândut două apartamente și nu a raportat veniturile obținute din tranzacții.

Primul apartament vândut are peste 40 de metri păstrați și i-a fost oferit judecătoarei în anul 2015, în cadrul unui proiect de asigurare cu locuințe a magistraților Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. Locuința se află într-un bloc nou de pe strada Hristo Botev din capitală și a fost cumpărată la jumătate de preț față de cel de piață, adică cu 360 de euro metrul pătrat.

De fapt, magistrata a beneficiat de două apartamente la preț redus în acest bloc. Nici cea de-a doua locuință, care are aceeași suprafață și a costat tot aproape 16 mii de euro, nu i-a rămas în proprietate (Detalii, AICI). În 2016, la un an de la semnarea contractului de investiție, a cedat unei alte persoane dreptul asupra viitoarei locuințe. Detalii, AICI

Cel de al doilea apartament pe care l-a vândut anul trecut și despre care a uitat să indice în declarația de avere are peste 100 de metri pătrați și se află într-un bloc de locuințe de pe strada Dumeniuc din sectorul Ciocana al capitalei. Lilia Lupașco, împreună cu fostul soț, dețineau imobilul din anul 2008. Detalii, AICI

lilia-lupasco-rise-moldova

Judecătoarea Lilia Lupașco. Foto: RISE Moldova

Reporter: Dumneavoastră ați vândut două apartamente anul trecut. De ce nu ați declarat venitul obținut din vânzări?
Lilia Lupașco: Noi am declarat absolut tot.
Reporter: Am verificat declarația dumneavoastră de avere și nu există informații despre venitul obținut. Puteți să ne ziceți cu cât ați vândut?
Lilia Lupașco: Eu nu țin minte la momentul de față, dar nu prea cred că ați verificat datele.

Tot în 2017 în familia magistratei a mai avut loc o tranzacție imobiliară. Un teren de șase ari și casa din Durlești înscrise pe numele actualului soț al judecătoarei au fost cedate altor persoane în baza unui contract de schimb. Ce a primit familia magistratei în loc – nu regăsim în declarația de avere pentru anul trecut. Detalii, AICI

Reporter: Ce ați primit în schimbul casei din Durlești?
Lilia Lupașco: Asta-i tot, la revedere.

PROPRIETĂȚI
După înstrăinarea imobilelor de mai sus, Lilia Lupașco a rămas doar în proprietatea unui apartament de 66 de metri pătrați care i-a fost donat în 2016. Magistrata spune că mama ei este cea care i-a oferit locuința. De asemenea, în declarația de avere se mai regăsesc un apartament de 63 de metri pătrați și un garaj înscrise pe membrii familiei. Totodată, soțul judecătoarei, Sergiu Dodon, are în proprietate două companii, una dintre care deține în arendă opt hectare de pădure lângă satul Condrița. Detalii, AICI și AICI

Lilia Lupașco a fost numită judecătoare în anul 2008. Potrivit declarațiilor de avere disponibile pe site-ul Autorității Naționale de Integritate, în 2012 magistrata primea un salariu lunar de cinci mii de lei. Între timp, acesta s-a majorat, ajungând în 2017 la 16 mii de lei pe lună. În ceea ce privește automobilele pe care le deține, din 2012 Lupașcu conduce un Mercedes-Benz fabricat în 2008, despre care spune că l-a cumpărat doar cu zece mii de lei, echivalentul a circa 500 de euro.

Lilia Lupașco: Am explicat de atâtea ori. Am indicat chestia respectivă din datele din contract.

În prezent, prețul de piață pentru acest model de Mercedes este de cel puțin 9 mii de euro.

Liuba ȘEVCIUC


Acest subiect a fost realizat de RISE Moldova cu sprijinul Departamentului Buna Guvernare al Fundaţiei Soros-Moldova, în cadrul proiectului „Sporirea controlului public asupra integrităţii persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică (anul IV)”, implementat de Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT” în parteneriat cu RISE Moldova. Opiniile exprimate în această publicație aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia Fundaţiei sau a Asociației ADEPT. Instituția finanțatoare nu influențează în niciun fel subiectul şi conținutul investigațiilor publicate.
logos

Preluarea articolelor de pe www.rise.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu RISE Moldova. Materialele de pe platforma on-line www.rise.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din R. Moldova.


RISE LEAKS


Comenteaza acest articol