Bărbat din Chișinău, reținut pentru furt de cel puțin două biciclete. Este suspectat de complicitate în încă patru cazuri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un bărbat de 33 de ani, din capitală, este cercetat penal pentru furturi de biciclete, săvârșite în sectorul Buiucani al capitalei, și anume din fața magazinelor. Până în prezent, angajații IP Buiucani ai Direcției de Poliție a municipiului Chișinău au acumulat probe suficiente ce demonstrează complicitatea acestuia la două cazuri, totodată fiind suspectat în alte patru.

În cadrul audierilor, suspectul și-a recunoscut complicitatea, declarând circumstanţele comiterii furturilor. Potrivit acestuia, bicicletele erau furate din fața magazinelor, fiind lăsate de către proprietari fără supraveghere. Ulterior, bărbatul a vândut bicicletele cu doar câteva sute de lei, prețul real al acestora fiind de 12.000 și 3.500 de lei.

Polițiștii au găsit cele două biciclete și urmează a fi reîntoarse proprietarilor, iar bănuitul este cercetat în stare de libertate. Bărbatul nu este la prima abatere de la legislație, a fost anterior judecat pe diferite infracțiuni. Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă amendă de la 32.000 la 67.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...