Au jurat credinţă Patriei! Peste 500 de tineri din toate colţurile ţării au depus astăzi jurământul militar în faţa superiorilor, dar şi sub privirile emoţionate ale celor apropiaţi. Evenimentul s-a desfăşurat la Tabăra militară 142 din cartierul Telecentru. Recruţii îşi vor petrece următoarele patru zile acasă, apoi se vor întoarce la datorie.
Tinerii ostaşi au uitat de greutăţile primelor trei săptămâni petrecute în cazarmă, departe de casă, şi au defilat mândri prin faţa celor dragi. Recruţii au avut ocazia să-i vadă în acţiune pe mai mulţi ofiţeri ai Batalionului „Fulger”, care le-au arătat cum se mânuieşte o armă şi cum e să lupţi corp la corp. Şi dacă tinerii au suportat mai uşor despărţirea de cei dragi, ceva mai greu le-a fost părinţilor.
După ceremonia de astăzi tinerii ostaşi au plecat acasă pentru patru zile, cu toate acestea părinţii au venit la eveniment încărcaţi cu bucate. După concediu, tinerii vor reveni în cazărmi, iar apoi vor fi repartizaţi în unităţi, unde îşi vor executa serviciul militar în următoarele 11 luni.