Principală  —  IMPORTANTE   —   Discursul de retragere a lui…

Discursul de retragere a lui Băsescu: „Poporul român trăiește după voința lui Stalin și Hitler, împărțit în două țări”

Foto: facebook.com/PresedinteleTraianBasescu/

Ex-președintele român, senator în Parlamentul României, Traian Băsescu, a renunțat la funcția de lider al Partidului Micarea Populară (PMP). La 16 iunie, în cadrul Congresului extraordinar al formațiunii politice, acesta a anunțat că se retragere din politică pentru a-și scrie memoriile. În ultimul său discurs, ținut în fața a peste 2 500 de delegați, Traian Băsescu a vorbit despre „reîntregirea țării”, drept cel mai important obiectiv, față de care poporul român, iar mai cu seamă politicienii, sunt datori în fața istoriei.

„A venit momentul de dezvoltare a partidului și a-l face partid extrem de important în politica romaneacă. (…) În mod cert, începând de astăzi, după Congres, vom fi mai puternici, pentru că vom avea în fruntea partidului o echipă care va trebuie să dea soluţiile pentru România, să îi convingă pe români că ceea ce îşi propune ca obiectiv reprezintă interesul național al României. Cred eu că nu există obiectiv mai important decât reîntregirea țării. E un obiectiv faţă de care poporul român, politicienii sunt datori istoriei noastre, a declarat Traian Băsescu, citat de gandul.info.

„Eu vă spun că în istoria naţiunilor sunt şi momente de demnitate. Aşa cum a fost crearea României Mari, e de datoria noastră să reîntregească ţara, aşa cum au făcut acum 100 de ani înaintaşii noştri. Ei au putut, noi de ce nu putem? Alte naţiuni au făcut-o? Noi de ce nu putem? Vă aduc aminte că astăzi poporul român trăiește după voința lui Stalin şi Hitler, împărţit în două ţări, pentru că aşa au vrut Stalin şi Hitler. (…) O să auziţi destui neaveniţi care vor spune că nu vrea Moscova, Washington, Berlin. În Europa funcţionează doar o voinţă, a popoarelor. Aşa s-a reunificat Germania în baza actului de la Helsinki în 1975, aşa s-a despărţit Cehoslovlacia, tot în baza actului de la Helsinki şi se poate reîntregii România. Această naţiune nu-şi va dobândi demnitatea până când ţara nu va reîntregită. Mulţi spun – dar e prea costisitor pentru România. Vreau să vă spun că e mult mai costisitor să stăm despărţiţi”, a mai spus Băsescu, înainte ca noul președinte al PMP să fie desemnat parlamentarul român Egen Tomac, unicul candidat înaintat pentru funcția respectivă.

„A venit vremea să-mi scriu memoriile”, a declarat fostul președinte al României, precizând că va continua să ofere sfaturi conducerii PMP şi pe viitor, dacă i se va cere.

„Sunt foarte mulţi oameni simpli care s-au lovit de incorectitudine. S-au luptat zeci de ani pentru un moştenitor. Ne trebuie o justiţie la care oamenii să se adreseze cu deplină încredere. Acestea sunt câteva elemente pentru care eu am luptat, dar nu am terminat, iar voi va trebui să continuaţi. Voi fi un om pe care oricând conducerea partidului să îl poată consulta, întreba. O să spun o părere pe care s-o folosească când e bună. E adevărat în multe ideile mele sunt genial, dar am şi eşecuri. Din păcate nu s-a născut niciun geniu în politica românească după Revoluţie. Să sperăm că o să apară acest geniu de care România are nevoie, a mai afirmat Băsescu, atenționând că există probleme privind independența justiției și că urmează a fi dată o bătălie teribilă pentru ca numirea procurorilor să nu revină partidelor.

Ex-președintele român a declarat recent că odată cu expirarea mandatului de senator își va încheia activitatea politică și că nu va candida pentru un fotoliu în Parlamentul European.

Foto: facebook.com/PresedinteleTraianBasescu/