(VIDEO) Republica Moldova, „spălătoria de bani” a Europei; Jaful miliardului, vârful aisbergului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Devalizarea Băncii de Economii, a Băncii Sociale și a Unibank face parte din aceeași schemă de spălare de bani, prin intermediul căreia, în ultimii 10 ani peste 20 de miliarde de dolari au fost spălați în Republica Moldova, se arată într-o investigație a Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP).

Toată schema a început încă din 2005 și a implicat spălarea de bani ruși prin intermediul băncilor din Republica Moldova și Ucraina. Schema este una destul de simplă, implicând companii fictive off-shore care se dădeau reciproc în judecată pe cazul unor datorii fictive. Judecătorii corupți din Republica Moldova hotărau existența acestor datorii, obligând companiile rusești să achite.

Astfel, banii murdari din Rusia treceau prin băncile din Republica Moldova și ajungeau în statele UE spălați. Una dintre băncile implicate în această schemă este Moldindconbank.

În investigație apare și numele controversatului judecător Victor Orîndaș, care ar fi participat în aceste scheme, fiind un apropiat al omului de afaceri Veaceslav Platon, tot el acționar majoritar la Moldindconbank.

În 2008 poliția moldovenească a avut șansa de a destructura această schemă criminală, depistând într-o clădire de pe strada București 67 mai multe cutii cu ștampile ale unor companii off-shore. Atunci aceștia investigau o fraudă de 4 milioane de dolari, în colaborare cu poliția ucraineană, dar au dat peste o schemă mult mai mare. Doar peste 2 săptămâni a venit însă un ordin de sus prin care s-a renunțat la anchetă.

Astfel s-a ratat șansa de a destructura una dintre cele mai importante scheme de spălare de bani din lume.

Același scenariu ar fi fost pus în aplicare și în cazul așa-numitului „jaf ale secolului”, prin devalizarea celor trei bănci, în toamna anului trecut. Banii din bănci au mers în credite către companii fictive, iar ulterior au ajuns în alte conturi, cele trei bănci fiind pur și simplu jefuite.

„Spălătoria de bani” din Moldova continuă și în prezent să funcționeze, fără ca cineva să știe cum s-o oprească sau să-și dorească acest lucru cu adevărat, concluzionează investigația OCCRP.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...