/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

/VIDEO/ Bătălia dosarelor: Ilan Șor și Maia Sandu se acționează reciproc în judecată

14 iunie 2018, ora 18:29

În una dintre cele două plângeri, Șor face referire la niște postări ale Maiei Sandu pe pagina sa de Facebook și declarațiile sale, făcute la câteva televiziuni. Potrivit lui, faptele nu corespund adevărului și îi discreditează imaginea. În acest context, el cere pornirea urmării penale pe numele Maiei Sandu pe faptul încălcării drepturilor omului. În cea de-a doua plângere, acesta o acuză pe lidera PAS de calomnie și înjurii, menționând expresiile, precum: „un individ implicat în furtul miliardului”, „Șor nu mai avea ce să fure de acolo”, „Șor, cel care a furat 1 miliard de dolari”. Documentele au fost postate pe o rețea de socializare, iar Șor spune că și-a îndeplinit promisiunea de a depune plângere la organele de drept împotriva lui Sandu, făcută săptămâna trecută. La rândul ei, și Maia Sandu îl cheamă în judecată pentru declarații mincinoase, cererea prealabilă fiind trimisă ieri.

„Noi am trimis o cerere prealabilă, formulată în conformitate cu articolele 15 și 16 din Legea cu privire la libertatea de exprimare, în care am cerut două lucruri: dezmințirea informațiilor false și defăimătoare făcute de Ilan Șor pe 6 și 7 iunie și repararea prejudiciului moral în mărime de 200 mii lei”, a declarat Cristina Bujor, purtător de cuvânt PAS.

Ilan Șor a anunțat săptămâna trecută că va depune, în total șapte plângeri, pe numele Maiei Sandu. Primarul din Orhei, condamnat în prima instanță pentru spălare de bani la BEM, a mai scris că Maia Sandu ar fi primit bani în plic de la fostul prim-ministru, Vlad Filat, iar el ar fi fost cel care punea bancnotele. Acuzațiile sunt respinse de liderul PAS. Această postare a intrigat și procurorii Anticorupție care au anunțat că-l vor cita pe Șor pentru a confirma declarațiile în scris.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram