Guvernul german a obligat Daimler AG să recheme în service 774000 de maşini diesel din toată Europa

Daimler AG a fost obligată să recheme în service 774.000 de vehicule din toată Europa după două întâlniri cu autoritățile de reglementare din Germania. Automobilele afectate sunt de model Vito, GLC şi C-Class Sedan, toate cu motorizări diesel.

Producătorul auto urmează să intervină cu actualizări la capitolul software, după ce a fost suspectat de folosirea unor dispozitive de manipulare a testelor emisiilor cu funcţii interzise, scrie Automotive News.

FOTO: mercedes-benz-passion.com

În ultimele două săptămâni, şeful Daimler Dieter Zetsche şi ministrul transporturilor Andreas Scheuer, s-au întâlnit de două ori în urma sesizărilor KBA (Autoritatea Federală de Transport Auto), cea care a suspectat Daimler AG de trucaje.

Presa germană a scris că după primul dialog Scheuer a ameninţat producătorul auto cu o amendă de cel puţin 3.75 miliarde de euro, în timp ce după a doua care a avut loc luni, Zetsche a declarat ziariştilor că discuţiile “au fost constructive”, chiar dacă a respins acuzaţiile şi a susţinut ferm că Mercedes-Benz nu a făcut nimic greşit.

Aşadar, spre deosebire de Volkswagen care şi-a recunoscut vinovăţia în scandalul Dieselgate, care a luat sub vizor mai multe companii auto, şi a cheltuit pentru penalităţi şi remediere a situaţiei aproximativ 26 de miliarde de euro, Daimler AG pare să fi scăpat basma curată.

FOTO: swr.de

Autoritatea germană KBA a găsit cinci funcții software ilegale aplicate pe motoarele diesel Euro 6 ale Daimler, care afectează până la un milion de vehicule în Germania, a scris duminică publicaţia Bild am Sonntag. Anunţul KBA a urmat după ce mai devreme, în luna mai, a obligat Daimler să recheme 4.923 vehicule Vito din întreaga lume care nu respectă reglementările.

Daimler a reacţionat în acel moment că va merge în instanță, dacă va fi necesar, pentru a răsturna această ordine de idei. Compania a declarat luni că are în vedere un recurs. Modelele Vito care ar fi afectate nu se găsesc pe piaţa din SUA.

“Nu vedem nicio dovadă că Daimler a proiectat software pentru a înșela în mod deliberat testul emisiilor”, a spus Arndt Ellinghorst, analist la Evercore ISI din Londra, care a estimat că, costurile rechemării în service vor fi mai mici de 100 de milioane de euro.

FOTO: handelsblatt.com

Amintim că Daimler a rechemat deja în mod voluntar aproximativ 3 milioane de vehicule în UE anul trecut, alături de mișcări similare ale VW și BMW, pentru actualizări de software pentru îmbunătățirea performanței emisiilor.

Mai trebuie de menţionat că tot la începutul acestei săptămâni, procurorii germani l-au numit suspect în scandalul Dieselgate pe şeful Audi Rupert Stadler. O anchetă în acest sens este în curs de desfăşurare, cu detalii care nu au fost încă făcute publice.

Vezi şi: Recall masiv anunţat de Audi. În total sunt afectate 1,16 milioane de maşini la nivel global

Cmentariile sunt închise