„O mare parte din instituții, cu toate că au fost informate de intrarea în vigoare a legii, deocamdată nu s-au conformat legii și nu publică această informație,” a spus Ghenadie Țurcanu, manager program, centrul PAS.
Centrul PAS susține că printre instituțiile medicale care nu și-au afișat contractele semnate cu CNAM se numără și Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. Am încercat să aflăm și noi de ce acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Ofițerul de presă al instituției a cerut o solicitare în scris, iar până la această oră nu am primit încă un răspuns. În total, doar 95 din cele 367 de instituții medicale s-au conformat legislației.
„Cu toate că noi am scris scrisori, ne-am adresat și la instituții pentru ca ei să respecte legea, nu am văzut o deschidere largă a tuturor actorilor care trebuie să execute această lege,” a adăugat Țurcanu.
Aceste date se conțin pe o platformă online, lansată de centrul PAS. Constatările mai arată că doar 19 instituții publice și-au publicat rapoartele financiare. Iar dintre cele 68 de insituțiile medicale private, care au primit în total 334 milioane de lei de la CNAM, niciuna nu a afișat informațiile financiare. Aceeași situație a fost identificată și în cazul farmaciilor contractate de CNAM, lista cărora nici măcar nu a fost publicată pentru anul curent.
„Pentru anul 2017, nici una din aceste instituții nu au publicat rapoartele de activitate economico-financiară, cu toate că, spre exemplu, unele dintre ele, pentru anul 2016, 2015, 2014, au informația,” a menționat Ghenadie Țurcanu.
Și CNAM ar fi afișat informațiile financiare incomplet. Potrivit centrului PAS, instituția evită publicarea detaliata a serviciilor medicale pentru care se alocă bani, folosindu-se de o interpretare mai abstractă a legii. CNAM nu a venit cu o reacție, deocamdată.
„S-a recunoscut că este o informație publică, care trebuie și poate să fie pusă la dispoziția beneficiarilor, societății în ansamblu,” a declarat Natalia Rișca, avocat.
Platforma online centralizează informații făcute publice de instituțiile medicale și poate fi accesată de oricine la adresa www.sanatate-bani.pas.md, iar scopul ei este de a promova transparența în gestionarea banilor publici destinați domeniului sănătății.