17:48:31 19.04.2024
Stiri

Centenarul, sărbătorit INEDIT la Sibiu

Știri 10.06.2018 16:00 Vizualizări1503 Autor: Ziarul National
Centenarul, sărbătorit INEDIT la Sibiu Agerpres


Câteva sute de magneţi din toate colţurile lumii, aduşi în România din călătorii, au fost aşezaţi sâmbătă pe tavanul de la intrarea în sediul Teatrului Naţional „Radu Stanca" din Sibiu de artistul vizual Dan Perjovschi, care a alcătuit în acest fel „un cer" de magneţi, un inedit mod de a sărbători Centenarul.

„Sunt câteva sute de magneţi. Eu am făcut un proiect cu magneţi anul trecut în Bucureşti. (...) Acesta este un proiect pentru Centenar - ideea de a sărbători România cu lumea toată, fără să cer bani de la statul român, cu o mică contribuţie de la cetăţenii statului român. Am magneţi şi din România, de peste tot. De la Alba Iulia am adus eu un magnet. Oriunde merg în lume, iau un magnet. E destul de simplă ideea. Dacă te uiţi la un magnet, aşa călătoreşti un pic în locul acela. Trăim într-o lume foarte deschisă, foarte legată. Aproape orice familie din România are o rudă în străinătate sau pe cineva care trimite bani din străinătate. Acum să trimită magneţi. Strângem magneţi tot anul acesta, până umplem "cerul" acesta, pe urmă cred că îi ducem la Fabrica (de Cultură - n.r.)", a declarat Dan Perjovschi, la vernisajul ineditei expoziţii de magneţi desprinşi de pe sute de frigidere.

Artistul speră că nimeni nu va fura vreun magnet, această expoziţie fiind „şi un test de etică pentru ardelenii noştri dragi".

Până la finalul anului, oricine are un magnet şi doreşte să fie aşezat pe „cerul" lui Perjovschi de la Sibiu îl poate trimite pe adresa Sibiu, bd. Corneliu Coposu nr. 2, 550245, cu menţiunea „Cer de magneţi".

La intrarea în teatru a fost montată o cutie poştală în care, în următoarea perioadă, se pot lăsa magneţi pentru „cer".

Celor care vor trimite piesele prin poştă li se recomandă să opteze pentru un magnet plat şi folosirea unui plic cu bule.

„Cerul de magneţi", prin care se celebrează Centenarul României moderne, este unul din evenimentele inedite din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ajuns la cea de a 25-a ediţie.

FITS, cel mai important festival al artelor spectacolului din România şi unul dintre cele mai importante din Europa, a strâns deja 127.000 de spectatori în prima zi.

Până pe 17 iunie, 3.300 de artişti din 73 de ţări îşi etalează talentul în 74 de spaţii de joc, în cea de a 25-a ediţie a FITS, aflată sub patronajul Prinţului Charles şi al preşedintelui Klaus Iohannis.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md