/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

/VIDEO/ BAC 2018: Două absolvente au fost excluse de la examenul la limba de instruire. Ar fi marcat testele

missing
08 iunie 2018, ora 17:58

Al doilea examen în cadrul sesiunii de bacalaureat 2018 s-a desfășurat azi în toată țara. Testul la limba de instruire a fost susținut de peste 15 mii de candidați. Câțiva liceeni au fost dați afară pentru încălcarea regulamentului. Liceenii spun că testele nu au fost dificile.

Examenul a început la ora 9. După intrarea elevilor, în curtea centrelor de bac au rămas să-i aștepte, emoționați, cei dragi. Conform regulamentului de BAC, elevii nu pot intra în sala de examen cu lucrurile personale. Astfel, aceștia și-au lăsat gențile chiar pe pragul instituției, în grija părinților, care sunt aici să-i susțină.

Ca și orice părinte cu emoții cu „retrăieli”, atâția ani au trecut de școală și acum așteptăm niște rezultate. – Ce notă așteptați să fie? – Nota pe care o merită, cred că”.

Noi credem că totul v-a fi bine, dar ca oricare părinte, ne facem griji”.

Sora susține, cred că o să se descurce, s-a pregătit cât de cât, am repetat aseară împreună. Mama retrăiește în altă parte, eu aici”.

Părinților li s-au alăturat și profesorii.

Avem emoții, normal. Ne pasă de copii, vrem să aibă rezultate bune și să reușească în viață”.

Noi ne-am străduit ca ei să fie pregătiți. Este emoționant. Așteptăm să iasă elevii să vedem ce spun”.

După jumătate de oră de la începerea examenului, două eleve de la centrul de BAC „Ion Creangă” din capitală au fost eliberate pe motiv că ar fi invalidat testul.

Pur și simplu am făcut un semn din greșeală pe foaie și s-a anulat. Am rugat observatorul să se apropie și am întrebat dacă din neatenție. O sa scriu deja la repetat”, povestește o elevă exclusă de la proba de examen.

Părinții prezenți în ograda instituției au fost indignați de decizia observatorilor.

La ce mai sunt observatori în sală? S-a apropiat a semnat că da am văzut, că nu intenționat. Cine se duce la examen intenționat să facă o dungă sau să tușească, acestea-s lucruri omenești… și să te dea afară”, spune un părinte.

Reprezentanții Direcției Educație ne-au spus că observatorii au reacționat conform regulamentului.

În centru acesta de BAC astăzi doi elevi și-au scris numele pe foaia de test în locul marcat pentru evaluator. Candidatul nu are dreptul să facă nici un semn pe foaia de test pentru că el primește un test personalizat unde sunt indicate: numele, prenumele, codul de identitate”, a declarat Svetlana Axenti, șeful direcției a Inspecției Școlare.

Ceilalți absolvenți au început să iasă după aproape două ore. Fericiți că au scăpat, elevii au spus că n-au dat atenție camerelor de supraveghere, iar testul a fost ușor.

Erau camere, dar nu m-au stresat. Am observat că și alți colegi nu s-au stresat. A fost liniște, a fost bine”.

Personal pentru mine era ușor. – Ce notă crezi că o să i-ai? – Nu știu, un 7 cred”.

Dacă am scris tot, de ce să nu fim fericiți?- Ce notă aștepți? – 10, de ce nu”.

La centrul de BAC Alecu Russo din Chișinău, unde au susținut examenul, în mare parte, elevii din liceele cu predare în limba rusă, părerile despre gradul de dificultate a testului au fost împărțite.

Foarte greu”.

La început, atmosfera tensionată te apasă, dar dacă te aprofundezi în lucrare totul revine la normal. Nu foarte ușor, dar dacă citești operele te isprăvești”.

A fost foarte ușor. Eu sunt la profil umanist și a fost mai bine decât la cel realist”.

Nu au fost probleme, a fost ușor, nu ne-am stresat. Dar uneori ți-e frică când tu scrii, dar alături este cineva cu detectorul de metale”.

Sesiunea de bacalaureat 2018 se va desfășoară până pe 22 iunie. La examen au fost admiși 18 mii 150 de candidați, dintre care 3 020 de candidați sunt restanțieri din sesiunile anterioare.

Reporter: Galina Timuș;
Imagini: Oleg Cozlov.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram