Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Un deputat de la Tiraspol,…

Un deputat de la Tiraspol, lipsit de imunitate și reținut pentru protest împotriva administrației din regiune

Oleg Horjan, deputat în Sovietul Suprem din autoproclamata republică moldovenească nistriană (rmn), a fost reținut astăzi, 6 mai, în sala de ședințe a parlamentului de la Tiraspol, după ce deputații și-au dat acordul pentru ridicarea imunității acestuia, la solicitarea procurorului. Reținerea lui Horjan, lider al Uniunii Forţelor de Opoziţie și până recent șef al Partidului Comunist de la Tiraspol, are loc la câteva zile după ce acesta a organizat un protest neautorizat pentru a-și exprima dezacordul față de „politica antipopulară” a administrației din regiune, numind-o „marionetă” controlată de holdingul „Sheriff”. Presa din regiune scrie că Oleg Horjan a fost reținut pentru încălcarea legii în timpul mitingului de la 2 iunie din centrul Tiraspolului.

„Nici preşedintele, nici deputaţii de mult nu mai decid nimic, căci toate deciziile din ţară sunt luate la holdingul „Sheriff”. Ne-am adunat aici ca să ne exprimăm protestul împotriva regimului nostru, cei care au venit aici au dat dovadă de curaj. Cerem preşedintelui şi deputaţilor să-şi dea demisia de bunăvoie”, declara Horjan în centrul Tiraspolului în timpul protestului din 2 iunie, invocând că „din cauza poziţiei alese de conducerea Transnistriei, prezenţa economică şi politică a Rusiei în republica transnistreană este redusă la minim”.

Tot atunci, cei circa 150 de participanți la acțiunea de protest au adoptat un apel către preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, prin care cer să intervină în această situaţie.

După protestul din 2 iunie, șapte persoane, printre care și fiul deputatului în Sovietul Suprem din „rmn”, Oleg Horjan, au fost reținute. Persoanele au primit între 5 și 15 zile de arest pe motiv că mitingul a fost unul neautorizat, organizat în lipsa permisiunilor necesare de la autoritățile locale. Persoanele reținute au declarat că poliția le-ar fi încălcat drepturile procedurale și că au fost agresate fizic în comisariate.

După miting, Oleg Horjan a scris pe reţelele sociale că „a început persecuţia politică pentru disidenţă”.

În ultimii opt ani Oleg Horjan a fost preşedinte al Partidului Comunist din regiune. În aprilie curent, Horjan a demisionat din această funcție și a devenit şef al Uniunii Forţelor de Opoziţie.

Oleg Horjan a adus în ultimul timp critici dure la adresa guvernării de la Tirapol. Acesta a acuzat, inclusiv liderul din regiune, Vadim Krasnoselski, că activează la indicațiile proprietarului holdingului „Sheriff”, Gușan Victor, cel care ar conduce, de facto, această regiune.

Autor: Andrei Cebotari, stagiar