Stânga Nistrului a găzduit festivalul „Paromul cultural Rașcov – Vadul-Rașcov”

Colective artistice și meșteșugari din 15 sate de pe ambele maluri, situate la poalele stâncilor nistrene, s-au întâlnit la Rașcov, stânga Nistrului. Festivalul „Paromul cultural Rașcov – Vadul-Rașcov” s-a desfășurat în casa de cultură, renovată cu sprijinul UE și al organizației Polish AID în cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, realizat de PNUD.

Sărbătorile au căpătat o cu totul altă amploare pentru locuitorii satului Rașcov din stânga Nistrului, după ce casa de cultură din localitate a fost renovată. Uniunea Europeană a oferit peste 244 mii de euro pentru renovarea instituției, iar Ambasada Poloniei – 30 de mii de euro.

„E foarte important ca oamenii de pe ambele maluri ale râului Nistru să se poată întâlni în asemenea locații, să organizeze evenimente comune și astfel, să-și consolideze colaborarea”, a menționat Marco Gemmer, șef adjunct al secției proiecte și cooperare tehnică a Delegației UE în Republica Moldova.

Edificiul de peste 50 de ani găzduiește acum evenimente culturale de amploare, precum e festivalul „Paromul cultural Rașcov – Vadul-Rașcov”.

„Acum, satul Rașcov are posibilitatea să găzduiască evenimente de diferit format, iar faptul că aici se pot întâlni locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului bucură și mai mult”, a spus ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Bartłomiej Zdaniuk.

În cadrul Festivalului au fost organizate expoziții de fotografii și lucrări manuale confecționate de meșteșugari, dar și excursii la obiectivele turistice din Rașcov. Satul are mai multe atracții turistice: izvorul „Paniska Krîniţa”, stânca roșie și un cimitir evreiesc care are peste trei sute de ani. În sat funcţionează o biserică ortodoxă şi una catolică, construite în secolul al XVII-lea.

Tot aici s-au păstrat ruinele bisericii ortodoxe „Pocrovskaia”, care datează cu anul 1740, și ruinele unei sinagogi, construită în mijlocul secolului al XVIII-lea.

„Renovarea casei de cultură a adus un nou suflu în viața satului nostru. A fost decizia întregii comunități să cerem finanțare anume pentru acest obiect și cred că a fost o decizie înțeleaptă”, a subliniat primarul localității, Oleg Berșadschii.

„Festivalul a fost organizat pentru a consolida relațiile culturale, turistice și de prietenie între circa 15 sate de pe ambele maluri, situate la poalele stâncilor nistrene, începând cu Șoldănești și Camenca, până la Dubăsari”, a menționat Alina Ciobanu, coordonatoarea AO „Casa de acasă”.

Sâmbătă, 9 iunie, va avea loc al doilea festival cu același generic și aceleași activități în satul Vadul-Rașcov, raionul Șoldănești. Evenimentele sunt organizate în cadrul proiectului „Comorile stâncilor nistrene”, realizat de AO „Casa de acasă” din comuna Vadul-Rașcov, raionul Șoldănești, în parteneriat cu grupul de inițiativă din satul Rașcov, stânga Nistrului.

Acesta e unul din 30 de parteneriate, finanțate de UE prin intermediul programului de consolidare a încrederii, scopul cărora este de a spori relațiile de colaborare între cele două maluri ale râului Nistru.

 

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.