O femeie din Balatina, Glodeni, a căzut într-o fântână de 20 metri// VIDEO

O femeie de 59 de ani din Balatina, Glodeni, a căzut astăzi dimineața într-o fântână, adâncă de 20 metri, din preajma gospodăriei. Pompierii au reușit să recupereze femeia în mai puțin de 20 de minute.

Pompierii au fost alertați în această dimineață la ora 05.14, Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că persoana se afla la o adâncime de 20 de metri, iar fântâna avea apă.

Când a fost scoasă la suprafață, femeia era în stare conștientă și a fost predată unui echipaj medical. Persoana a fost salvată, iar ulterior aceasta a primit îngrijiri medicale.

Potrivit IGSU, femeia nu a suportat traumatisme grave, iar intervenția de recuperare a acesteia din fântâna a fost efectuată de urgență.

Toate circumstanțele acestui caz sunt cercetate de organele de drept.

În caz de situații de risc Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să apeleze pentru ajutor Serviciul 112.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.