Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   De la cine au primit…

De la cine au primit mesaje de susţinere Ceban şi Năstase în ultima zi de campanie electorală

Duminică, 3 iunie, chişinăuienii îşi aleg primarul pentru un an. Concurenţii electorali Ion Ceban şi Andrei Năstase au primit mesaje de susţinere din partea unor sportivi, medici, personalităţi din România, dar şi din partea foştilor candidaţi electorali pentru şefia Capitalei.

Conform Codului Electoral, astăzi, 1 iunie, este ultima zi de campanie electorală pentru turul doi de scrutin. Mâine la Chişinău este „ziua tăcerii”, înainte de alegerile locale anticipate, când este interzisă orice formă de promovare şi agitaţie electorală. Ion Ceban şi Andrei Năstase au îndemnat cetăţenii cu drept de vot să participe masiv la alegerile locale de duminică, 3 iunie 2018.

Ultimul răvaş

În ultima zi de campanie electorală, un grup de medici din cadrul asociaţiei obşteşti ,,Uniunea medicilor şi personalului medical din R. Moldova” încurajează locuitorii mun. Chișinău să îl aleagă primar pe Ion Ceban, candidat PSRM. Medicii spun că Ceban cunoaşte problemele sectorului medical. Medicul Ala Burlacu spune că „sistemul medical are probleme tehnico-materiale, sanitare şi de salarizare”.

„Pentru rezolvarea acestor probleme este nevoie de un primar dotat. Ceban este competent, este mai aproape de problemele cetăţenilor şi a medicilor. Are o echipă de profesionişti şi oameni dotaţi care ne vor ajuta”, menţionează Ala Burlacu.

Tot astăzi Valeriu Munteanu, fost candidat electoral din partea Partidului Liberal (PL), cheamă cetăţenii să iasă la vot şi să voteze pentru un candidat cu viziuni proeuropene.

„(…) Ce alegem? Vestul sau estul, Uniunea Europeană sau Uniunea EuroAsiatică, România noastră sau Rusia lui Putin? Cel puţin până acum, la Chișinău nu a câștigat niciodată estul retrograd și cotropitor. Nu trebuie să îl lăsăm să câștige nici de data asta. Să ieșim cu toții la vot și să votăm împotriva candidatului estului. Împotriva candidatului binomului Plahotniuc-Dodon, adică împotriva socialistului Ion Ceban. Reduta Chișinău nu trebuie să cadă. Dragi chișinăuieni, ieșiți cu toți la vot, votați Andrei Năstase, pentru a scoate Chișinăul din ghearele lui Plahotniuc și Dodon, pentru a asigura Republicii Moldova o guvernare autentic pro-europeană, după alegerile parlamentare din toamna acestui an”, a scris Valeriu Munteanu pe pagina oficială de pe Facebook.

Emil Boc, primar de Cluj Napoca, şi sportivul Cătălin Moroşanu au transmis ieri câte un mesaj de încurajare din România pentru Andrei Năstase.

„Partidul meu, PNL, dar și Partidul Popular European l-au sprijinit pe Andrei Năstase în cursa pentru Primăria Chișinăului. Cred cu tărie că Andrei Năstase poate aduce Chișinăului strălucirea pe care acest oraș o merită”, a spus Emil Boc.

„Aţi câştigat o bătălie importantă. Pe 3 iunie vă aştept la vot, să votați până la capăt. Îl susțin pe Andrei Năstase, candidat la primăria Chișinău. Este prietenul meu și îl consider luptător până la capăt, așa ca mine. Votați-l pe 3 iunie. Andrei Năstase, ștampila”, a spus Cătălin Moroșanu.

Cine și-a anunțat susținerea după primul tur de scrutin

Alegătorii din mun. Chişinău vor alege, în turul doi de scrutin, între doi pretendenţi pentru funcţia de primar de Chişinău: Ion Ceban, candidat propus de Partidul Socialiştilor din Moldova (PSRM), şi Andrei Năstase, candidatul comun al Platformei „Demnitate şi Adevăr”, PAS şi PLDM. Pe 20 mai, Ion Ceban a acumulat 40,97% din voturi, iar pentru Andrei Năstase au votat 32,12% din alegători.

După alegerile locale anticipate din 20 mai, majoritatea candidaţilor electorali, care nu au trecut în turul doi de scrutin, şi-au anunţat public susţinerea pentru unul dintre candidaţii rămaşi în cursa electorală al alegerilor locale anticipate din Chişinău.

Constantin Codreanu, candidatul PUN, care a acumulat 4,55% în turul întâi de scrutin, şi liberalul Valeriu Munteanu, care a avut 3,61% din voturi, au spus că-l susţin în turul doi pe Andrei Năstase. Tot pe liderul Partidului Platforma „Demnitate şi Adevăr” îl susţin şi foştii candidaţi electorali Alexandra Can (PNL), Victor Strătilă (Partidul Verde Ecologist) şi Maxim Braila (Partidul Popular din Moldova). Andrei Năstase este susţinut şi de către trei formaţiuni politice care nu s-au înscris în campania electorală pentru alegerile locale din mai 2018: Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal Reformator şi Partidul Popular European din Moldova.

Ion Ceban este susţinut de Federația Internațională de Powerlifting în Moldova, Asociaţia Obştească „Clubul Sportiv de Lupte, Federația de Volei din Moldova şi de Federația Motorsport.

Silvia Radu, candidat independent, Vasile Costiuc (Partidul Democraţia Acasă), Alexandru Mâţu (Partidul Ruso-Slavean), Alexandr Roşco (Partidul Casa Noastră Moldova) nu au anunţat public pe cine susţin în turul doi al alegeriloe locale din Chişinău.

Comisia Electorală Centrală (CEC) consideră alegerile locale din turul doi valabile indiferent de numărul de alegători care au participat la vot, conform Codului Electoral. În cazul turului doi de scrutin prezenţa la vot nu contează, adică nu e obligatoriu să voteze cel puţin 25% din alegători. În mun. Chişinău sunt aşteptaţi la secţiile de votare peste 600 mii de cetăţeni cu drept de vot.

La Chişinău au loc alegerile locale noi pentru funcţia de primar, deoarece Dorin Chirtoacă şi-a dat demisia pe 16 februarie 2018. Fostul primar de Chişinău a fost suspendat din funcţie, fiind suspectat în dosarul parcărilor cu plată. Chirtoacă a fost reţinut de ofiţerii CNA pe 25 mai 2017, deoarece este bănuit de trafic de influenţă.