/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/FOTO. VIDEO/ Pereți jerpeliți și mobilier deteriorat. Unica școală românească din raionul Taraclia riscă să fie închisă

missing
23 mai 2018, ora 17:26

În școala românească din satul Aluatu, raionul Taraclia învață 50 de elevi, iar de la 1 septembrie 2018, ar urma să vină încă 20 de micuți.

În urmă cu câțiva ani, localnicii au alertat autoritățile, care din lipsa mijloacelor financiare, au venit cu o soluție – comasarea școlii și a grădiniței românești din localitate. Astfel a luat naștere gimnaziul – școală „Dimitrie Cantemir”, care a beneficiat mai apoi de peste 2 milioane de lei ajutor din partea României. Dar, întrucât Fondul de Investiții Sociale din Moldova alocă bani doar pentru grădinițe, partea clădirii unde se află școala a fost lăsată de izbeliște. S-a reușit doar repararea acoperișului și schimbarea geamurilor.

„Din exterior, școala arată destul de bine, dar în interior este vai și amar. Este mizerie, sunt condiții anti-sanitare, iar sălile de studiu abundă în mucegai. Acolo elevii învață în niște condiții ieșite din comun”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA – ODIP”.

„Pentru 26 de preşcolari au ocupat şapte cabinete ale gimnaziului. Dar copiii aceştia vor veni pe urmă la această şcoală! Personal, cred că ei au făcut acest lucru ca să nu mai fim români, dar ruşi, ca toată lumea de aici”, a menționat fostul profesor din localitate, Vasile Țurcanu.

Astfel, unioniștii au lansat o amplă campanie de colectare a fondurilor pentru salvarea școlii românești din satul Aluatu și fac apel la oamenii de bună – credință să se implice. Cei care doresc să contribuie la salvarea școlii românești din satul Aluatul, raionul Taraclia, o pot face AICI.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram