15:45:36 28.03.2024
Stiri

O delegație a Parlamentului European SALUTĂ formarea noii coaliții de guvernare de la Chișinău

Politică 22.07.2015 18:19 Vizualizări1059 Autor: Ziarul National
O delegație a Parlamentului European SALUTĂ formarea noii coaliții de guvernare de la Chișinău


O delegație a Subcomisiei pentru securitate și apărare (SEDE) a Parlamentului European a vizitat Republica Moldova și Misiunea UE de Asistență la Frontieră (EUBAM, Ucraina-Moldova), unde a avut întâlniri cu mai mulți oficiali de la Chișinău.

Un comunicat de presă al Ambasadei UE în R. Moldova anunță că delegația, din care au făcut parte Anna Fotyga (președinte SEDE, ECR, Polonia), Bogdan Zdrojewski (PPE, Polonia) și Inés Ayala (S&D, Spania), a venit la Chișinău „pentru a susține Moldova în această nouă situație geopolitică” și a discuta cooperarea în domeniul securității, în contextul noii situații de securitate în regiune, ca urmare a anexării ilegale a Crimeei și conflictul din estul Ucrainei.

„În cadrul discuțiilor, membrii delegaţiei au salutat formarea noii coaliții și şi-au exprimat speranța că noul Guvern va fi format în curând și că va continua implementarea Acordului de Asociere cu UE. Rapoartele recente adoptate de Parlamentul European (elaborate de Gabrielus Landsbergis și Ioan Pașcu) sugerează că stabilitatea regiunii poate fi menţinută, printre altele, printr-o mai bună cooperare a Republicii Moldova și Ucrainei cu instituțiile europene și euroatlantice de securitate”, cităm din comunicat.

Delegația SEDE a avut o întâlniri cu premierul interimar, Natalia Gherman, cu ministrul interimar al Apărării, Viorel Cibotaru, cu primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, cu membrii Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, cu ministrul interimar de Interne, Oleg Balan, viceprim-ministrul Victor Osipov, precum și cu spicherul Andrian Candu.

„În toate întâlnirile a existat un acord că misiunea EUBAM ar trebui extinsă, iar cooperarea globală UE-Moldova în domeniul securității ar trebui să fie dezvoltată”, încheie comunicatul de presă al Ambasadei UE la Chișinău.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md